Un şofer din Fetești a accidentat mortal un biciclist şi a părăsit locul accidentului

Sâmbătă, 30 iunie a.c., în jurul orei 05.00, Poliţia municipiului Feteşti a fost sesizată prin 112 de către un bărbat de 34 ani, din Feteşti, despre faptul că pe strada Călăraşi din localitate se află o bicicletă avariată şi o persoană în şanţ, posibil victima unui accident rutier.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului, în persoana unui localnic de 24 ani, care a declarat că în momentul evenimentului a crezut că a lovit un câine, motiv pentru care nu a oprit la locul accidentului.

La momentul identificării şoferului, poliţiştii l-au testat alcoolscop, aparatul Drager indicând valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului rutier, victima, un bărbat de 45 ani din comuna Borcea, judeţul Călăraşi, a decedat, corpul fiind transportat la morga spitalului din Feteşti în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei.

În urma prezentării învinuituluila Judecătoria Feteşticu propunere de arestare preventivă, instanţa şi-a însuşit propunerea şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 zile.

Având în vedere că de la începutul anului s-au produs 8 accidente rutiere soldate cu 6 persoane rănite şi 2 decedate, în care au fost implicaţi bicicliştii, poliţiştii rutieri consideră necesar să tragă un semnal de alarmă acestora, dar şi părinţilor, spre a-şi supraveghea copiii – biciclişti şi a-i determina să acorde importanţa cuvenită respectării regulilor de circulaţie, şi nu în ultimul rând, conducătorilor auto, pentru a circula cu atenţie sporită când întâlnesc în trafic biciclişti.