Un minor din Valea Ciorii a fost prins la furat din mașini în Slobozia
Jandarmii grupei de intervenţie Slobozia, care executau o misiune de asigurare a ordinii publice pe raza municipiului, au surprins în noaptea de joi spre vineri, în jurul orelor 23.00, un tânăr care încerca să deschidă portiera unui autoturism parcat în zona gării Slobozia.
La apariţia jandarmilor, tânărul a încercat să fugă dar a fost prins după aproximativ 100 de metri.
Jandarmii au procedat la identificarea persoanei şi la verificarea legalităţii acţiunilor sale şi în urma cercetărilor au constatat că acesta este minor şi a fugit de la domiciliul său din comuna Valea Ciorii, judeţul Ialomiţa, în urma unor certuri cu părinţii.
Din declaraţiile minorului a reieşit faptul că acesta identificase autoturismul parcat, care avea geamul întredeschis la una dintre portiere şi la lăsarea întunericului a forţat intrarea în maşină şi a sustras un ceas auto electronic şi o legătură de chei cu ajutorul căreia a încercat forţarea portierei unui al doilea autoturism parcat în aceeaşi zonă, moment în care a fost surprins de jandarmi.
După identificarera proprietarilor celor două autoturisme şi comunicarea celor întâmplate, jandarmii i-au întocmit tânărului actele premergătoare sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de a fi „furt calificat” pe care le-au înaintat în vederea continuării cercetărilor către Poliţia municipiului Slobozia
Recomandăm cetăţenilor să sesizeze imediat Jandarmeria, la numărul de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.