Un milion de lei din bugetul județului vor fi alocați pentru stația de tratare și reabilitarea sistemului de distribuție a apei din Slobozia

Consilierii județeni au aprobat, marți, 28 august, în cadrul ședinței C.J. asocierea județului Ialomița cu municipiul Slobozia în vederea finalizării obiectivelor „Stația de tratare a apei potabile” și „Reabilitare sistem de distribuție apă potabilă în municipiul Slobozia”.
Ca urmare a acestei asocieri, județul Ialomița va contribui cu suma de 1.000.000 de lei, din care 500.000 lei pentru stația de tratare a apei potabile, ce vor fi alocați din bugetul anului 2012 și 500.000 lei, ce vor fi alocați din bugetul anului viitor, pentru finalizarea reabilitării sistemului de distribuție a apei.
Acest sprijin acordat municipalității este extrem de necesar, în condițiile în care este binecunoscut faptul că de câțiva ani în municipiul Slobozia este furnizată apă menajeră, iar problema nu mai poate trena la nesfârșit.
„Nu există subiect cu o încărcătură de interes public mai mare pentru cetățenii din municipiul Slobozia decât stația de tratare a apei, apă pe care o consumă locuitorii municipiului. Încărcătura de interes asupra acestui obiectiv, știți foarte bine, este legitimă. Suntem poate singurul oraș capitală de județ care furnizează cetățenilor apă menajeră. Nu intrăm în detalii și în tot felul de lucruri care vă sunt cunoscute, în legătură cu buletine de analize, cu dispute politice, administrative, tehnice, chimice. Toți experții din lume și-au exprimat opinia. Cert este că noi am decis, iar dumneavoastră ne-ați încurajat în acest sens, să intervenim într-un fenomen care nu se mai poate prelungi. Din solidaritate și pentru rezolvarea unei probleme de interes cetățenesc de importanță maximă am decis să intervenim. Acest sprijin este extrem de necesar, extrem de util și este și o manieră de colaborare responsabilă pe care o vom practica, la sugestia dumneavoastră, și cu alte municipii și orașe ale județului. Îmi doresc ca tuturor locuitorilor, atât din Slobozia, cât și din Cosâmbești sau alte localități, să li se livreze cât mai curând apă potabilă”, a explicat președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă.
Potrivit acestuia, fondurile ce vor fi alocate acestor obiective provin din bugetul județului, de la capitolul investiții.
„Am tăiat din lista de investiții a Consiliului Județean, în funcție de o anumită analiză pe care am făcut-o, de reducere a costurilor care sunt predictibile asupra materialelor care se folosesc la panourile fotovoltaice și la parcurile fotovoltaice unde au scăzut prețurile și ne-am permis, astfel, să luăm de acolo și să alocăm această sumă pentru o colaborare cu municipiul Slobozia”, a mai spus președintele C.J..
Vicepreședintele C.J., Ioan Martin, a ținut să precizeze că municipalitatea va folosi această sumă numai în baza unei documentații valide, în urma unor fundamentări, contracte de execuție lucrări, recepții de lucrări și, bineînțeles, facturi.
Deși a lăudat inițiativa, consilierul Zenica Urloiu a propus amânarea luării unei decizii până când constructorul stației de tratare nu va veni și nu va prezenta cu lux de amănunte procedeul de tratare prin care se poate potabiliza această apă, fiind de părere că problema nu este nici stația de tratare și nici conductele, deși trebuiau schimbate, ci sursa principală, locul de unde se extrage apa.
Pentru că se intra pe un tărâm total străin majorității consilierilor, Silvian Ciupercă a intervenit spunând că în Consiliul Județean nu se pot discuta chestiuni tehnice, în condițiile în care nu sunt specialiști.
„Specialiștii vor purta responsabilitatea. Nu comentăm opiniile specialiștilor. Nu ne întoarcem în trecut”, a exclamat președintele C.J..
La ședință a participat și primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica. Cu acordul consilierilor, acesta a avut o scurtă intervenție pe marginea acestui subiect, fiind convins că apa din sursă subterană poate fi potabilizată, mai ales că specialistul pe care l-au adus este, în opinia sa, cel mai bun.
„La nivelul municipalității s-au făcut analize la apă în valoare de peste 3 miliarde de lei vechi, iar apa din sursă subterană poate fi potabilizată fără probleme. Această licitație a fost câștigată de Grup Romet Buzău, consultantul științific fiind profesorul universitar la UTCB, Sandu Marin. Au existat trei soluții, una dintre ele fiind agreată de profesor, dându-și acceptul pentru ca aceasta să fie implementată în uzina de tratare a apei”, a spus primarul Sloboziei.
În final, cu o abținere și un vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost aprobat, iar în ședința Consiliului local de joi, 30 august, a fost aprobat un proiect similar, pentru realizarea asocierii.