L-am găsit urcat pe o scară, reparând ceva la podul casei. Se pare că nu are timp, ca toţi cei care în general se plictisesc, să observe ce face restul lumii, nici atunci când o maşină oprise chiar în faţa casei sale… Abia când a scârţâit uşor poarta, i-am atras atenţia şi a coborât. Ne-a întâmpinat cu calm. Nu părea surprins de prezenţa unor necunoscuţi în curtea lui, fiind chiar relaxat. Ne-am prezentat şi i-am spus ca vrem să aflăm mai multe despre povestea sa. 

Isac Georgel este din comuna Traian, iar peste o lună împlinește 17 ani. Cu toate că are patru surori, Georgel locuiește singur. Și asta pentru că ele sunt „la casele lor”, iar după ce în urmă cu mulți ani și-a pierdut mama, de curând a rămas și fără tată.

“Eu îmi spăl…, eu îmi fac de mâncare…” 

Georgel locuiește chiar lângă biserică, pentru mulți fiind, poate, un semn că Dumnezeu îl veghează. Ne gândim și noi, într-un fel, că astfel este mai aproape de un Părinte care să îl ajute și să-l îndrume cât de puțin. Aflăm mai târziu, însă, că gardul ce desparte biserica de casa lui Georgel, este înalt… mult prea înalt ca preafericitul să vadă nefericitul.

Mai mult, de acum trei luni de când a plecat de lângă el și tatăl, Georgel a fost privat și de infima alocație pe care o primea de la stat, în valoare de 42 de lei, autoritățile mult prea atente tăindu-i și bruma de speranță de a avea în fiecare zi o bucată de pâine asigurată. De trei luni, el mănâncă pe unde apucă, își spală singur, se întreține singur. A pierdut și noțiunea timpului. Nu contează dacă are 16 sau 17 ani sau dacă părinții lui l-au părăsit de 10 ani, trei ani sau de trei luni. Faptul este consumat. Pentru el, timpul nu are decât ziua de ieri, de azi și de mâine.

Deși pare oarecum relaxat, senin și fără griji, așa cum vedem noi copiii, mâinile pline de noroi, de cum a meșterit la casă, îl trădează. Vrea să fie om mare, să muncească orice, numai muncă să fie, să-și urmeze visurile, dorințele, chiar dacă nu are decât patru clase terminate. Îi plac animalele, păsările. Ne povestește cu mândrie că are trei iepuri, câțiva pui, niște porumbei „care acum sunt plecați, dar se întorc ei” și câțiva cățeluși. Aceștia sunt prietenii lui. Trăiește în singurătate, ca un om matur, dar conștient că fără unchiul sau surorile sale deocamdată nu poate face nimic „ca un om mare”.

Am vorbit și cu unchiul său, care la rându-i este împovărat de probleme. Soția este imobilizată de câțiva ani într-un scaun cu rotile, neavând un picior. Este resemnat de situație și spune că nu prea are cu ce să-l ajute pe Georgel. Doar să devină curator, pentru ca Georgel să poată lua din nou alocația. De restul problemelor, se ocupă Dumnezeu. Nu știe ce va face la iarnă, fără lemne, nu știe ce viitor va avea acest copil care nu și-a pierdut zâmbetul.

Cazul băiatului, în atenția primăriei 

Reprezentanții primăriei Traian cunosc problema lui Georgel, ca de altfel toată suflarea din localitate. Chiar dacă rotițele sistemului se învârt greu, aceștia încearcă să găsească soluții pentru ca băiatul să beneficieze de un minim sprijin. Cu o zi înainte să ajungem și noi, reprezentanții primăriei au purtat discuții cu unchiul băiatului.

„Faptul că a rămas fără ambii părinți este o problemă. Încercăm să suplinim, dacă se poate spune așa, să-l ajutăm atât cât ne permite nouă legea. Sperăm să reușească să treacă peste greutăți și să devină un om de nădejde, chiar dacă acum condițiile materiale sunt destul de slăbuțe. Mai ales că alocația îi este suspendată, pentru că este minor. Încercăm să facem curatela pentru unchiul lui pentru a intra în posesia acestor bani, de asemenea să-i facem și ajutor social și în felul acesta să treacă mai ușor peste greutăți. Încercăm într-un fel sau altul să-l sprijinim, atât eu cât și domul viceprimar, să fie și el un tânăr ca toți ceilalți până își va găsi un loc de muncă. Sper să prindă darul de a munci, ca tatăl său care, deși avea un handicap locomotor, era un om deosebit și muncitor”, a precizat primarul localității Traian, Năstase Fănel.