Ultimele două săptămâni din viața lui Pesamosca
Alexandru Pesamosca și-a trăit ultimele săptămâni din viață la una dintre proprietățile managerului Spitalului de Urgență din Slobozia, de la Gheorghe Lazăr.
Foarte mulţi oameni ştiu cine a fost profesorul Alexandru Pesamosca.
Unora dintre noi ne-a schimbat destinul, salvându-ne de la o viaţă de chin sau chiar de la moarte. Din păcate, cel mai bun medic pediatru din ţară a încetat din viaţă, după o lungă suferinţă, în dimineaţa zilei de 1 septembrie, la vârsta de 81 de ani.
Foarte puțini dintre noi știm, însă, că marele profesor și-a trăit ultimele două săptămâni din viață la una dintre proprietățile managerului Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, Vasile Olaru, de la Gheorghe Lazăr.
Pe la mijlocul lunii august, profesorul Pesamosca a fost transferat, la solicitarea sa, din spitalul de la București pentru a fi îngrijit în Ialomița, dar nu într-o unitate spitalicească, ci la ferma managerului spitalului, aflată la Gheorghe Lazăr, acolo unde putea avea liniște și îngrijire permanentă. Se pare că în ultimii ani, de când nu mai profesa, vestitul chirurg căpătase o anume alergie față de spital. A fost preluat de doctorul Vasile Olaru, care nu era străin de viața și suferința profesorului său, sprijinindu-l pe parcursul anilor de suferință în măsura posibilităților.
Profesorul avea o escară imensă, ceva de vis urât
Când a fost adus aici, profesorul nu era într-o stare prea bună, mărturisește Vasile Olaru, dar starea sa nu necesita tratament la reanimare. Respira bine, inima îi bătea bine. Avea însă scaune diareice și o escară imensă (rană la nivelul pielii apărută în urma imobilizării prelungite).
„Se cam săturase de spital. Oricine face alergie la spital după luni de stat acolo. El avea probleme cu inima mai demult, ceva cu plămânii, adică o respirație cronică, probabil din cauza tigărilor pe care le-a fumat și cred că a făcut un ademon de prostată cât stat la Constanța, cu urinări mai dificile. De acolo i s-a tras. A făcut o infecție urinară mai gravă cu insuficiență renală și de acolo s-au decompensat și celelalte boli. Cred că stând în urgență a făcut și escara aceea, operată tocmai pe 8 august a.c. (…) Era ceva de vis urât. Am văzut escare nenumărate, dar ca asta niciodată. Era din regiunea lombară până pe fese”, spunea Olaru.
Odată adus la Gheorghe Lazăr s-a trecut la treabă. I s-au administrat antibiotice, a fost trecut pe mâncare de regim, era consultat de cel puțin două ori pe zi, iar două femei îl supravegheau și îngrijeau permanent.
„La mine a avut îngrijire permanentă. Chiar dacă era pretențios cu mâncarea, comenta deseori, iar uneori refuza chiar să bea apă și ajungea să se deshidrateze extraordinar de tare. Dar cu insistențe accepta să mănânce și să bea apă. Îl consultam de cel puțin două ori pe zi, ceea ce în alte părți mă îndoiesc că s-ar fi întâmplat. Adică la Budimex. Nu era nevoie să i se pună oxigen, dar mereu trebuia pansat. Ei nu aveau nici cu ce să-l panseze. Noi am comandat pansamente Hartmann, cu ioni de argint, cu absorbție, foarte bune pentru plăgile cronice, pentru tratamentul escarelor. În plus, au un sistem ingenios de închidere care nu producea răni pe piele, iritație, ceea ce este uimitor”, a adăugat Vasile Olaru.
Când l-au luat de la Gheorghe Lazăr, eu eram plecat la Minister
Medicul Vasile Olaru este convins că profesorul Pesamosca ar mai fi avut zile de trăit dacă ar fi fost îngrijit cum trebuie, dacă familia ar fi fost alături de el, sau dacă prin spitalele pe unde a fost internat erau condițiile de îngrijire necesare.
Pe parcursul discuției, doctorul Olaru și-a exprimat regretul că profesorul a fost luat „pe furiș” de doctorița Mona Trancioveanu și de către una dintre fiice, fără să fie și el de față, fără să se intereseze de tratamentul pe care îl urmează, de regimul alimentar și alte detalii care ar fi putut să-l mențină în viață.
În plus, medicului Vasile Olaru i se pare cel puțin ciudat faptul că diferența dintre ora la care a plecat cu o Ambulanță SMURD de la fermă și ora la care a ajuns la Budimex a fost extraordinar de mare. Mai mult, în dimineața aceleiași zile, la fermă a fost în vizită și profesorul Gheorghe Burnei, șeful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul „Maria Curie”, (fiind Sf. Alexandru) care i-a mărturisit lui Olaru că la Budimex nu are condițiile de la fermă.
„Ghinionul de pe lume a făcut ca eu marți să fiu plecat la Minister pentru a discuta în legătură cu spitalul Țăndărei și nu am putut să ajung în timp util la fermă. M-a sunat marți dimineață că vine în vizită, dar ea de fapt a venit hotărâtă să-l ia. Au venit și l-au luat cu o ambulanță. Au avut foarte mare baftă că nu am fost acolo. Oricum a fost un gest foarte urât din partea ei, pentru că nu era normal să-l ia fără să fiu și eu de față. Nici măcar nu s-a interesat de medicația pe care o avea, pentru că îi schimbasem o parte din medicamente, sau ce regim alimentar avea. Surpriza mea foarte mare a fost și nu înțeleg de ce a durat atât de mult drumul până la București. A fost luat în jurul orei 14.00 și a ajuns la Budimex seara cu o salvare SMURD. Cel mult în două ore puteau ajunge la Budimex. Ceva e în neregulă. Or fi încercat să-l ducă în altă parte în aceste ore, nu știu. În plus, doctorul era foarte sperios și stresat așa, iar când l-au luat cu salvarea nu a stat nimeni din familie cu el. Eu când l-am adus de la București l-am ținut de mână în salvare, iar acum nu a fost nimeni cu el, pe motiv că nu i-au lăsat să urce. Dar nu cred că a fost așa. Depinde de cum vorbești”, spunea cu regret Vasile Olaru.
Dacă murea la mine….
La câteva zile după ce a fost luat de la Gheorghe Lazăr și dus la Budimex, titanul chirurgiei românești, supranumit„Îngerul copiilor”, s-a stins din viață. Dumnezeu s-a hotărât să-l ia la el, printre îngeri, și să-i curme suferința. Regretele sunt imense, dar și tardive. Pentru că, din spusele apropiaților, profesorul a fost oarecum neglijat, netratat așa cum trebuia, fiind lăsat de multe ori la mâna hazardului. Toți se învățaseră ca domnul profesor să vină cu soluții, unii profitând din plin de pe urma lui.
„Domnul profesor a crezut că toată lumea este cu suflet mare ca al lui. Dar când a fost să-l îngrijească, toată lumea a dat în oboseală”, spune Vasile Olaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia.
Profesorul a avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, în 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) și încă două fete și doi nepoți. A locuit din 1999, de când a rămas văduv, într-o cămăruță din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie”. În ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instrucțiuni medicilor chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.
Fiind ctitorul Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Curie și președinte al Asociației „Așezământul social sfinții Martiri Brâncoveni”, patriahul României a fost de acord ca doctorul Alexandru Pesamosca să fie îngropat acolo.
Întrebat fiind ce făcea dacă profesorul murea la ferma din Gheorghe Lazăr, Vasile Olaru a tăcut un moment, apoi cu greutate nu a putut să spună decât că dacă îl lăsau acolo nu se întâmpla acest lucru. Cel puțin nu acum.
„Dacă murea la mine… ce pot să spun… asta este… Dar nu sunt sigur că se întâmpla asta. Am văzut foarte multe la viața mea și am văzut cum evolua. Adică în bine. Nu era grav. Își revenise, se echilibrase cât de cât”, a conchis Vasile Olaru.