Turneul de Tenis al Municipiului Slobozia, Memorial „Ioan Pinter”

La sfârşitul acestei săptămâni, debutează cea de-a XVII-a ediţie a Turneului de Tenis al Municipiului Slobozia, Memorial „Ioan Pinter”, competiţie intrată în tradiţia manifestărilor sportive organizate în oraşul nostru. În acest an, competiţia se desfăşoară în perioada 12 – 18 august.

În această perioadă, tenismeni din toată ţara se vor întrece la Arenele Tenis Con din Slobozia, cei mai buni urmând a fi recompensaţi cu diplome şi cupe, dar şi cu puncte în clasamentul oficial al Federaţiei Române de Tenis.

De-a lungul timpului, în reşedinţa de judeţ au venit pentru a lua parte la acest turneu cei mai buni tenismeni din ţară, fete şi băieţi, de la juniori până la seniori. Competiţia a crescut astfel în valoare de la an la an, eforturile organizatorilor fiind apreciate atât de sportivi, antrenori şi părinţi, cât şi de reprezentanţii federaţiei.

Deschiderea oficială a Turneului de Tenis al Municipiului Slobozia, Memorial „Ioan Pinter”, va avea loc sâmbătă, 12 august 2017, la orele 11:30.