Tricolor de 150 de metri desfășurat în Harghita
Un tricolor uriaș de 150 de metri a fost desfășurat astăzi, 12 august, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Universitații de Vară de la Izvoru Mureșului. Momentul a marcat lansarea campaniei de promovare a unității naționale, “Lunile Tricolorului”, inițiată de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.
Cei peste 100 de paticipanți de la Universitatea de Vară, români din jurul granițelor și de pretutindeni s-au unit în mod simbolic sub tricolor, element definitoriul al identității naționale. Ulterior, tricolorul va fi desfășurat în zece mari orașe românești, printre care Iași, Cluj, Brașov, Galați, București și Chișinău. Momentul organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 se înscrie în tematica zilei, ce a cuprins dicuții privind reîntregirea națională. La dezbateri au fost prezenți și politicieni ca Eugen Tomac, Cristian Diaconescu, Andi Cristea, care și-au asumat obiectivul unirii celor două state românești, după modelul german.
„Mă bucur să mă aflu la Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului, alături de români de pretutindeni, pentru a împărtăși entuziasmul manifestat odată cu lansarea campaniei >>Lunile Tricolorului<<, ce va reuni români de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat Natalia Gribineț, voluntar al Mișcării Civice Tinerii Moldovei.
„An de an, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a fost prezentă la Universitatea de Vară, prilej cu care am organizat activități menite să arate românilor din jurul granițelor că prin constanță și perseverență rezultatele nu întârzie să apară, subiectul unirii fiind în prezent atât pe agenda de lucru a clasei politice, cât și în atenția mass mediei”, a declarat Eugen Popescu, președintele Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni.
Campania “Lunile Tricolorului” se va desfățura în perioada 12 august – 12 octombrie, când o serie de evenimente vor fi organizate pe ambele maluri ale Prutului, printre care distribuirea de panglici tricolore și materiale informative, școli de vară, tombole și flashmob-uri în marile orașe și marșuri unioniste în cele două capitale românești: Chișinău și București. Următoarea acțiune va avea loc la Bârlad, în perioada 18-22 august, unde va fi organizată o Școală de Cultură și Afirmare Românească. În București, toți cei care conștientizează necesitatea apropierii celor două state românești vor putea participa la activități organizate cu ocazia zilelor de 27 august – Ziua Națională a Republicii Moldova și 31 august – Ziua Limbii Române.
Comunicat de presă: Platforma Unionistă Acțiunea 2012