Trei medici și doi absolvenți de nota 10 au fost premiați în cadrul primei ediții a „Galei Performanței în județul Ialomița”, eveniment inițiat de Consiliul Județean Ialomița
Consilierii județeni aprobau, la finele lunii noiembrie, un proiect de hotărâre prin care se propunea organizarea unui eveniment de interes județean, dedicat personalităților ialomițene din mai multe domenii. Acest eveniment, denumit „Gala Performanței în județul Ialomița” se dorește a fi o modalitate prin care oameni devotați propriilor pasiuni, oameni cu principii sănătoase, dedicați binelui colectiv, oameni implicați, deținători ai performanțelor locale, să fie nu numai recompensați financiar, ci și cunoscuți, în primul rând, de ceilalți ialomițeni. Acestor oameni care își dedică timpul semenilor, care se perfecționează continuu pentru a fi mai buni decât ieri, care insistă să rămână undeva în umbră, să nu epateze, deși ar merita să fie pe un podium, trebuie să le mulțumim. Iar reprezentanții Consiliului Județean Ialomița au găsit o modalitate prin care să facă acest lucru.
Pentru prima ediție a evenimentului, au fost alese domeniile Educație și Sănătate, iar pe baza propunerilor formulate de un juriu s-au acordat premii în valoare de 5.000 lei unor ialomițeni care s-au remarcat prin activitățile şi performanțele realizate în anul 2024.
Astfel, la ultima ședință din acest an a Consiliului Județean Ialomița, susținută miercuri, 18 decembrie, au fost premiați doi absolvenți ai examenului de Bacalaureat, care au reușit să obțină media 10, singurii din județ, de altfel, respectiv Râncă Alina Maria și Butnariuc Sebastian Andrei. Alina este studentă, astfel că, din păcate, nu a putut ajunge să primească premiul și diploma. Acestea îi vor fi decernate în perioada următoare. De asemenea, premiul și diploma de excelență aparținând lui Sebastian au fost preluate de tatăl său.
De asemenea, trei medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, recomandați de Colegiul Medicilor și de Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, au fost recompensați.
Șapira Violeta, medic primar Neurologie, medic specialist Medicină Nucleară, Pîrva Mihai, medic primar ORL și Tuhari Tudor, medic primar Chirurgie Generală și medic primar Chirurgie Oncologică.
„Aceștia nu doar că excelează în activitatea lor, dar contribuie și la inspirarea generațiilor viitoare. Îi felicit și le mulțumesc tuturor pentru munca depusă și pentru exemplul pe care îl oferă. Acest eveniment reprezintă un pas semnificativ în direcția evidențierii realizărilor remarcabile ale concetățenilor noștri și subliniază angajamentul Consiliului Județean Ialomița de a promova excelența în comunitatea noastră”, a subliniat președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel.
În scopul de a aduce în atenția publicului realizările celor care contribuie la dezvoltarea județului nostru, acest eveniment se va organiza în fiecare an.
Premiile și diplomele de excelență au fost înmânate de vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Cătălin Grigore.
Vizibil emoționată, Violeta Șapira a mulțumit în primul rând managerului Spitalului, dar și pacienților care au avut încredere că și la Slobozia se poate face un act medical de calitate.
De asemenea, a mulțumit colegilor din UPU, dar și din secția de Neurologie, personalului medical, pentru colaborarea bună pe care o au, iar pacienții pot beneficia de intervenții complicate, care nu se realizau decât în București sau Constanța.
„Vă mulțumesc. Nu cred că merit. Este un merit al întregii echipe”, a spus Violeta Șapira.
Mihai Pîrva a mulțumit în primul rând lui Dumnezeu, apoi reprezentanților Consiliului Județean pentru propunere, managementului Spitalului pentru susținere, dar și colegilor.
„Așa cum a spus doamna Șapira, nimic nu se face fără echipă”, a subliniat și medicul Mihai Pîrva.
Tudor Tuhari a făcut, la rându-i, apel la echipă, mulțumind tuturor celor care fac ca lucrurile să fie mai bune.
„Este o propunere care mă onorează și sper să mă ridic la valoarea care reiese din propunerea dumneavoastră. Și să facem ca totul să fie bine. Mulțumesc că suntem susținuți și de conducerea spitalului, că putem să lucrăm într-o echipă și că încercăm să facem lucrurile un pic mai bune pentru sănătatea ialomițenilor”, a precizat dr. Tuhari.
Mai precizăm faptul că după un mandat de șase luni de deputat, Liviu Patrichi revine în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, fiind convins că în maxim doi ani unitatea spitalicească va fi una etalon la nivel regional și, de ce nu, național.
Managerul a anunțat că, în luna ianuarie 2025, Ambulatoriul de specialitate va fi deschis și tot în ianuarie va fi deschisă și secția de neonatologie care va fi, potrivit declarațiilor lui Liviu Patrichi, „vedetă națională”, beneficiind, datorită eforturilor comune depuse de Consiliul Județean și Spital, de un parteneriat cu Spitalul Marie Curie și cu domnul doctor Cârstoveanu, dar și de o finanțare de peste 500.000 de euro de la OMV, cu sprijinul Asociației Salvați Copiii.
„Suntem singurul spital public în care Asociația Salvați Copiii a avut încredere să doneze și să finanțeze cu bani serioși, de o jumătate de milion de euro. Eu zic că toate aceste lucruri arată că în Ialomița se face performanță la nivel administrativ și se livrează încredere. Eu cred că o să fie un an cât mai bun. Vă urez Sărbători Fericite, Crăciun Fericit și…să nu vă vedem pe la spital”, a declarat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.