Trei autoturisme Dacia Duster pentru structurile operative ale IPJ Ialomița

Miercuri, 5 noiembrie, într-un cadru festiv la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a primit trei autoturisme de teren marca Dacia Duster.

dacia duster

Autoturismele vor fi folosite de angajaţii Serviciului Investigaţii Criminale, de cei ai Serviciului Investigarea Fraudelor şi de către cei ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase.

La nivel naţional, au fost repartizate 100 de astfel de autovehicule structurilor operative ale M.A.I., acestea fiind achiziţionate prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. Achiziţia acestor autoturisme pentru structurile operative înseamnă creşterea operativităţii misiunilor, înseamnă timp redus de reacţie şi mai multă siguranţă pentru cetăţeni.

Viceprim-ministrul pentru securitatea naţională, Ministrul Afacerilor Interne, domnul Gabriel Oprea, a anunţat că M.A.I. mai are în derulare o procedură de achiziţie din veniturile proprii pentru alte 2800 de autovehicule. Procedura urmează a fi finalizată până la sfârşitul acestui an.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița | Foto: mai.gov.ro