Ziarul Obiectiv Ialomita > Stiri nationale > Trafic de influență la CNCF CFR SA. Bani și un inel de aur pentru 1,5 tone șină de cale ferată | https://wp.me/p49Kdo-4DH

Trafic de influență la CNCF CFR SA. Bani și un inel de aur pentru 1,5 tone șină de cale ferată

CFR tren cale ferata locomotivaProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului FLOREA NICOLAE, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influenţă

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului STOIACOVICIU CONSTANTIN REMUS, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la trafic de influenţă

În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada  iulie-octombrie 2013, inculpatul Florea Nicolae a pretins de la un denunţător suma totală de 10.000 de euro şi 2.400 de lei  din care a primit efectiv  suma de 2.400 lei şi 5.000 de euro precum şi un inel din aur cu o valoare de aproximativ 1.000 de lei, pentru ca în schimb să își exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor directori din cadrul CNCF CFR S.A.  şi respectiv a ministrului secretar de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, astfel încât aceștia să încheie un contract de vânzare a cantităţii de 1.500 tone şină de cale ferată cu o firmă aparținând soției denunțătorului.

În baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul Stoiacoviciu Constantin Remus i-a acordat ajutor în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă inculpatului Florea Nicolae. În acest sens, i l-a prezentat pe cumpărătorul de influenţă (denunțător în cauză) pe care l-a convins cu privire la pretinsa  influenţă a inculpatului Florea Nicolae asupra factorilor decidenţi din cadrul CNCF CFR S.A. şi cu privire la necesitatea plăţii sumelor de bani pretinse de traficantul de influenţă.

Suma menționată de 5.000 euro a fost primită de inculpatul Florea Nicolae la data de 3 octombrie 2013, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

La data de 3 octombrie 2013, Tribunalul Cluj a admis propunerea formulată de procurori, dispunând arestarea preventivă a inculpatului Florea Nicolae pe o durată de 29 de zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal  reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitorului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Loading...