Termen prelungit pentru groapa din Slobozia: La vară!
Ambele proiecte trecute pe ordinea de zi au suscitat interesul consilierilor locali, însă cel cu „Groapa” a produs rumoare, nelămuriri, zeci de întrebări, răspunsuri în doi peri, unele ironice, altele confuze, dar și incertitudine cu privire la finalizarea proiectului până la cel de-al doilea termen, respectiv 30 iunie 2016.
„După demersurile pe care le-am făcut împreună cu domnul primar pe la toate ministerele și agențiile de dezvoltare, am reușit să înscriem acest proiect pe lista proiectelor cu risc. Am așteptat instrucțiuni pentru a respecta procedura pe care dumnealor au propus-o ca să se treacă la obținerea acestor lucrări, continuarea execuției și prelungirea contractului de finanțare până la 30 iunie 2016”, spunea Eugenia Hamza, din cadrul Primăriei Slobozia.
Dacă nu se va reuși finalizarea proiectului până pe 30 iunie, riscăm să înapoiem toți banii europeni, inclusiv cei de la proiectul cu IMM-urile. Nimeni nu știe ce se va întâmpla. Nu există planuri și soluții „de rezervă”. Însă toți speră ca acest nou termen să conducă la finalizarea proiectului și să răsufle ușurați.
„Avem un contract de finanțare de 51 de milioane lei. Valoarea adjudecată a contractului de execuție este de 38.405 milioane lei, finanțator fiind ADR prin Ministerul Dezvoltării. Din acești 38.405 milioane lei, cheltuieli eligibile ale proiectului, s-au efectuat plăți de 8.443 milioane lei. Când am efectuat plăți, preponderent au fost către constructor. În acest moment avem 8.843 milioane lei plăți efectuate. Dar către constructor sunt 6.300 milioane lei, restul până la 8.843 milioane sunt către ceilalți, diriginții, consultanță etc. Dacă nu am prelungi perioada de finanțare, dacă nu și-ar îndeplini constructorul sarcinile date, am putea plăti noi ceea ce am achitat până acum, respectiv 8.843 milioane lei și 14 milioane lei de la IMM. Sunt foarte mulți de dacă…”, susținea Elena Ștefan, responsabilul financiar al proiectului.
La ședință au fost prezenți 14 consilieri din 21, majoritatea PSD, independenți și un liberal. A lipsit, însă, o parte importantă de la PNL și PER, ba chiar și de la PSD, ceea ce a făcut ca votul să fie cu emoții.
Cu 11 voturi pentru și 3 abțineri (Conescu Andreea, Mădălin Teculescu și Ioniță Gabriel), proiectul a trecut.