Termen prelungit pentru groapa din Slobozia: La vară!

Având în vedere faptul că până la 31 decembrie 2015 investiția privind reabilitarea Pieței Revoluției, respectiv parcarea subterană, nu poate fi finalizată, reprezentanții administrației locale din Slobozia au reușit includerea ei în lista investițiilor cu risc de neimplementare, o procedură care ar putea salva banii din bugetul local.

groapa sloboziaTotodată, au prelungit termenul de execuție până la 30 iunie 2016. Valoarea estimată pentru finalizarea proiectului este de 27.416.356 lei, sumă care urmează să fie introdusă în bugetul local de anul viitor și care, potrivit reprezentanților primăriei, va fi „recuperată” ulterior de la Guvern…

Luni, 7 decembrie, consilierii au fost convocați într-o ședință de îndată pentru a aproba „de urgență”, două proiecte de hotărâre care vizează prelungirea termenului de finalizare a proiectului de investiții „Sală de gimnastică Liceul Pedagogic Matei Basarab” și prelungirea termenului de finalizare a proiectului de investiții „Reabilitare funcțională a Pieței Revoluției” din Slobozia.

„V-am convocat într-o ședință de îndată pentru că a apărut o urgență, în sensul că am primit de la ADR Sud Muntenia și Ministerul Dezvoltării, o adresă la care trebuie să dăm răspuns foarte repede, în vederea prelungirii termenului pentru executarea lucrărilor la Piața Revoluției și Sala de Gimnastică. La Sala de gimnastică este posibil să ne încadrăm în termen, depinde doar de furnizorii de materiale. Până acum am cheltuit numai banii de la PNDL. Prin acea adresă ni s-a cerut ca până pe 9 decembrie să trimitem (…) niște documente, urmând ca acestea să fie trimise la Ministerul Dezvoltării. Există promisiunea ca diferența de cheltuieli, care devin neeligibile, să fie suportată de la Guvern, iar noi avem obligația ca, în momentul în care vin acești bani, să-i prindem în bugetul local de investiții. (…) Deci primim bani de la guvern și îi trecem pe fonduri proprii”, spunea primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, la începutul ședinței.

„Prin adresa nr. 32447/2015, din partea ADR Sud Muntenia, ni s-a adus la cunoştinţă faptul că proiectul „Reabilitare funcţională a Pieţei Revoluţiei-Slobozia” a fost inclus pe lista cu proiectele cu risc de neimplementare în perioada de eligibilitate a POR 2007-2013.

Această stare de fapt se datorează mai multor factori, printre care se numără intrarea în insolvenţă a executantului, scurtarea duratei de implementare, condiţii meteo nefavorabile, precum şi suspendarea plăţilor de către finanţator pentru aproximativ 4 luni urmare reclamaţiei Ligii Sindicatelor Libere Ialomiţa.

Urmare faptului că proiectul nu poate fi finalizat până la data limită de 31.12.2015, vă aducem la cunoştinţă că, în lipsa unui act adiţional pentru prelungirea perioadei de implementare, contractul nr. 3219/15.10.2012 va fi reziliat cu returnarea sumelor virate de MDRAP. Având în vedere aceste aspecte, propunem modificarea datei limită de finalizare a proiectului, noul termen fiind 30.06.2016, introducerea în lista de investiţii pe anul 2016 a obiectivului „Reabilitare funcţională a Pieţei Revoluţiei-Slobozia”.

De asemenea, propunem aprobarea sumelor necesare finalizării proiectului până la noul termen, sume neeligibile în cadrul proiectului care vor fi acoperite din surse proprii.

Deoarece termenul limită pentru transmiterea documentaţiei către ADR Sud Muntenia, în vederea prelungirii termenului de finalizare a proiectului este de 9 decembrie, se impune adoptarea unei hotărâri de îndată. Valoarea estimată pentru finalizarea proiectului este de 27.416.356 lei (sume neeligibile în cadrul proiectului, care vor fi acoperite din surse proprii), urmând să fie introdusă în bugetul local al municipiului Slobozia pe anul 2016”, se preciza în expunerea de motive.

Ambele proiecte trecute pe ordinea de zi au suscitat interesul consilierilor locali, însă cel cu „Groapa” a produs rumoare, nelămuriri, zeci de întrebări, răspunsuri în doi peri, [… citește pagina următoare]