Teorie, teorie, mai greu cu practica… Proiectul „Solidar – recunoaştere şi demnitate pe piaţa muncii” pentru 210 persoane

Titlul acestui proiect, implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa, în parteneriat cu Asociaţia COLFASA din Bucureşti, sună pe cât de pompos pe atât de ireal într-o societate în care oamenii inteligenți ori pleacă din țară, alungați de un sistem prea sărac pentru a le recunoaște valoarea, ori ajung să muncească pe salarii de mizerie la vreun patron care nu pune accent pe studiile superioare.

proiect slolidar ialomita

Proiectul nu are, însă, ca țintă aceste persoane, ci pe acelea vulnerabile, în special din mediul rural, facilitându-le acestora accesul la formare şi integrare pe piaţa muncii pentru evitarea excluziunii sociale, marginalizării şi discriminării. În plus, persoanele participante vor avea parte și de o bursă. Totul este să vină la cursuri.

Grupul ţintă al proiectului va fi format din 240 de persoane, dintre care 210 persoane din categoriile considerate vulnerabile, respectiv 60 de persoane de etnie romă, 100 de familii cu peste doi copii, 50 de familii monoparentale dar şi 30 de voluntari.

Măsurile directe vizează intervenţia asupra grupului ţintă, prin evaluare, consiliere vocaţională, formare profesională şi mediere directă în vederea angajării.

Valoarea totală a proiectului este de 2.011.816 lei, din care nerambursabili 1.971.579 lei, cofinanțarea fiind asigurată de Asociația COLFASA și se ridică la valoarea de 40.236 lei, Din acești bani, bugetul alocat DGASPC Ialomița este de 1.042.656 lei, iar 969.000 lei Asociației.

Conferința de lansare a acestui proiect a avut loc miercuri, 12 februarie, în prezența mai multor autorități locale și județene.

Potrivit secretarului județului, Adrian Ionescu, în ianuarie 2014, rata șomajului era de 8,51%, procent destul de mare comparativ cu cel național și cu cel din marile centre urbane.

„Încercăm prin intermediul acestor programe europene să asigurăm accesul pe piața forței de muncă a cât mai multor persoane, în special din grupuri defavorizate. (…) La nivelul județului Ialomița, la ultimul recensământ din 2011, ponderea populației de etnie romă a crescut la 5,56%, față de 4,20% în 2002. (…) De asemenea, prin acest proiect se dorește realizarea unei burse a locurilor de muncă, destinată persoanelor din grupuri vulnerabile, un lucru credem noi lăudabil și sperăm ca angajatorii din județ să fie parteneri în cadrul acestui proiect iar cursanții, cel puțin o parte dintre ei, să poată fi integrați pe piața forței de muncă din județul Ialomița”.

De asemenea, primarul municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu, s-a arătat încrezător în succesul unui astfel de proiect și în necesitatea implementării lui în zonă, fiind vizate în principal municipiul Fetești și localitățile limitrofe precum Movila, Stelnica, Bordușani, Făcăeni, Vlădeni. Nu vor lipsi, însă, trei localități din alte județe: Borcea din județul Călărași și alte două din județul Argeș.

„Avem experiență în organizarea unor astfel de proiecte, în special cu Asociația Colfasa, iar prezența mea aici este pentru a recomanda într-un fel această colaborare și celorlalte instituții. (…) Astfel de proiecte ne ajută, pentru că bugetele locale sunt destul de mici și nu ne permit să cheltuim foarte mulți bani pentru reconversie socială, să sprijinim toate asociațiile și fundațiile la nivelul la care avem cerințe. Municipiul Fetești este destul de mare și ne confruntăm cu multe probleme, lipsa locurilor de muncă, probleme legate de integrarea pe piața muncii și alte probleme de natură socială. Noi încercăm să ajutăm. Avem multe asociații, dar fondurile noastre sunt limitate și nu putem să le sprijinim prea mult. Astfel că, proiectele de acest gen, din fonduri europene, sunt o soluție”, spunea primarul Feteștiului.

Aceste persoane vor fi consiliate, formate profesional, pe o perioadă de trei luni, iar la finalul stagiului de formare vor primi și o bursă, dar și certificate de competențe. Și se speră ca, la finalul proiectului, cel puțin 50 de persoane din grupul țintă să fie integrate pe piața muncii, celelalte pe parcurs…

Totodată, vor fi organizate cinci ateliere de lucru, pentru persoane din instituții publice, cu precădere din primării, dar și din alte instituții județene, cum sunt AJOFM, Prestații Sociale, Protecția Copilului, care să lucreze cu astfel de grupuri vulnerabile.

Nicoleta Golai Vînătoru, expert informare în cadrul Asociației Colfasa, a ținut să precizeze că de multe ori se înțelege greșit faptul că aceste proiecte, prin POSDRU, se limitează doar la organizarea de cursuri, iar sloganul POSDRU „Investește în oameni” nu se limitează la acordarea de diplome și atât, explicând că aceste cursuri sunt un instrument prin care oamenii sunt ajutați să-și găsească un loc de muncă dar și un loc în societate.

Cursurile vor începe prin luna iunie, după încheierea procesului de selectare a acestor persoane din zonele vizate.