Tentativă de sinucidere la Slobozia. A încercat să se spânzure de crengile unui copac
Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Slobozia, a încercat să se spânzure de crengile unui copac, în apropierea cartierului Bora. Ieri, în jurul orei 15.00, acesta a sunat la 112, ameninţând că o să se omoare dacă nu este dus la un spital pentru tratarea bolilor psihice de care suferă.
Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului, iar după ce a fost monitorizat, acesta a fost transportat la spital. Patru ore mai târziu, vecinii acestuia au anunţat că bărbatul s-a urcat într-un copac, la cca. 3 metri înălţime, şi şi-a pus o funie în jurul gâtului, ameninţând că se sinucide.
Paramedicii au ajuns la faţa locului în cel mai scurt timp, iar în momentul sosirii acestora bărbatul era atârnat de o cracă a unui copac şi se sprijinea cu vârfurile picioarelor pe nişte crengi.
Pentru a ajunge la victimă, paramedicii au cerut ajutorul unui cetăţean care conducea un excavator, aflat în apropiere, iar după câteva minute aceştia au reuşit să taie funia şi să-l coboare în siguranţă la sol. După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat din nou la spital.