Tentativă de omor într-un bar din Coșereni.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus, la data de 13.05.2014, reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Constantin Jianu, Constantin Sorin şi Constantin Bebe Elvis, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 10/11.05.2014, în jurul orelor 3,00, pe fondul consumului de alcool şi a unor conflicte anterioare, inculpaţii au provocat scandal public într-un bar de pe raza localităţii Coşereni, judeţul Ialomiţa şi, folosind obiecte contondente, au agresat persoanele vătămate N.D. şi S.I. şi au distrus mai multe bunuri din incinta acestuia.

În aceste împrejurări, inculpatul Constantin Jianu, cu sprijinul  inculpaţilor Constantin Sorin şi Constantin Bebe Elvis, a aplicat persoanei vătămate S.I. o lovitură cu un cuţit în zona toracelui, producându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, victima fiind transportată la spital.

După săvârşirea faptelor, inculpaţii s-au sustras de la cercetări, părăsind localitatea.

În vederea prinderii inculpaţilor şi a identificării bunurilor folosite la săvârşirea faptelor, în data de 12.05.2014 au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare la locuinţele inculpaţilor şi a altor persoane implicate în scandal.

Inculpaţii urmează a fi prezentaţi Tribunalului Ialomiţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul D.G.P.M.B., IPJ Ialomiţa – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Acţiuni Speciale şi  Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Ialomiţa.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea reprezintă etape în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie activităţi procesuale care nu pot, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.