Ziarul Obiectiv Ialomita > Magazin > Te gândești deja să îți recompensezi angajații pentru munca depusă în 2019? Iată câteva idei de cadouri! https://wp.me/p49Kdo-eqL

Te gândești deja să îți recompensezi angajații pentru munca depusă în 2019? Iată câteva idei de cadouri!

Finalul anului se apropie cu repeziciune și, de obicei, aceasta este perioada cea mai încărcată, cu închideri de proiecte, rapoarte și pregătiri pentru anul ce va urma. De asemenea, este momentul în care poți începe să te gândești cum poți să le arăți angajaților tăi aprecierea pentru toată munca depusă pe durata întregului an. Mulți angajatori ignoră astfel de gesturi, considerând că nu sunt necesare, însă specialiștii spun că angajații au nevoie să li se recunoască meritele pe care le-au depus pentru a deveni și mai motivați pe viitor.

Cadouri Angajati

 Există o mulțime de modalități prin care poți să îți exprimi mulțumirea față de angajați, printre care și acestea:

     Cumpără-le câte un obiect personalizat

 Cadourile personalizate sunt unele dintre cele mai populare în rândul celor care vor să își impresioneze apropiații. Dacă îți cunoști angajații suficient de bine încât să știi ce anume îi place fiecăruia, le poți face cadouri personalizate, cu care să intre în noul an mult mai motivați și mai pregătiți de muncă. Poți opta, de exemplu, pentru agende de pe Eraft.ro (cu siguranță va fi un cadou util), sau calendare personalizate cu pozele fiecăruia. În acest fel, le vei face o surpriză extrem de plăcută.

     Organizează o masă festivă

 Cum în luna Decembrie toată lumea își programează concediile, ar fi indicat să organizezi o ieșire cu colegii de muncă puțin mai devreme. Rezervă un local frumos unde să petreceți cu toții o seară frumoasă, cu mâncare bună, băutură fină și dans. În acest fel, îi vei încuraja pe angajații tăi să fie mai deschiși, să rupă barierele angajator-angajat și să existe o relație mult mai bună între voi. Este indicat să organizezi periodic astfel de ieșiri, tocmai în scopul de a vă cunoaște mai bine și de a lăsa deoparte relația formală de la birou.

     Oferă-le un bonus la salariu sau o primă

 Fiecare persoană își dorește să vadă că munca pe care a depus-o a contat pentru șef și că este mulțumit, așa că ce altă formă mai potrivită de a-i arăta aprecierea ta poate exista dacă nu prin oferirea unui beneficiu financiar, pe lângă laudele de rigoare? În acest fel, îți vei stimula angajații să fie din ce în ce mai performanți, mai sârguincioși și mai pregătiți să aducă rezultate bune business-ului tău. Poate că ei nu îți vor arăta acest lucru, însă fii sigur că bonusul pe care îl oferi va conta mult pentru ei și se vor simți valoroși pentru companie și, implicit, pentru tine, ca și angajator.

 În concluzie, este important să te gândești din timp la recompensele pe care trebuie să le oferi angajaților tăi, mai ales că finalul de an se apropie cu pași repezi. Nu te da înapoi din a face gesturi frumoase pentru ei, deoarece, pe viitor, se vor vedea și rezultatele. Ține minte: atunci când angajații tăi sunt fericiți și mulțumiți la locul de muncă, automat și afacerea ta va prospera!

Photo: Shutterstock.com