Târg de Crăciun la Muzeul Național al Agriculturii

Muzeul Național al Agriculturii organizează, în perioada 15-17 decembrie 2017, TÂRGUL DE CRĂCIUN, eveniment care dovedeşte, încă o dată, că aici este un loc de păstrare şi transmitere a unui valoros patrimoniu spiritual, exprimat în datini şi obiceiuri tradiţionale româneşti.

Pe lângă atelierele de confecţionat recuzită pentru sărbătorile de iarnă: sorcove, stea, felicitări, decoraţiuni pentru brad, Muzeul Naţional al Agriculturii organizează şi TÂRGUL DE CRĂCIUN, unde se vor organiza standuri cu vânzare de produse tradiţionale din carne de porc, de oaie şi de vită, dulciuri (turte dulci, prăjituri de casă), decoraţiuni handmade pentru Crăciun, cadouri pentru cei dragi,  şi, bineînţeles, vinul fiert cu scorţişoară şi ţuica fiartă vor fi nelipsite. Pe întreaga perioadă a Târgului vizitatorii vor avea posibilitatea să participle la activităţi care, cu siguranţă, le vor suscita interesul faţă de valorile culturale tradiţionale. Vor avea loc concerte de colinde susţinute de Ansamblul „Colinda” din Jilavele, formația de mandoline “Nuferii Dunării” din Giurgeni şi de grupuri de copii din Valea Ciorii şi Căzăneşti. Programul va fi completat de un spectacol de colinde, organizat în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc pe 15 decembrie, la ora 12.00. Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.00, vizitatorii vor putea asista la reconstituirea unor părţi din ritualul de sacrificare a porcului (tranşarea şi pomana porcului). Pe lângă latura spectaculară şi gastronomică, ziua pregătirii porcului constituie încă o dovadă a rezistenţei tradiţiilor şi obiceiurilor în calendarul ţăranului român.

Pe parcursul celor trei zile ale târgului, se vor vizita expoziţia de bază „La pas prin lumea satului” şi Casa de gospodar.

Târgul de Crăciun va fi deschis după următorul program:

  • vineri, 15 decembrie: 12,oo-20,oo;
  • sâmbătă, 16 decembrie: 9,oo-20,oo;
  • duminică, 17 decembrie: 9,oo-17,oo.