Tânăr amendat cu 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul deşeurilor
La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, o autoutilitară, condusă de o persoană de 19 ani, în comuna Valea Măcrișului.
În urma controlului efectuat, polițiștii au constat că în autoutilitară erau transportate deșeuri nepericuloase (deșeuri feroase) activitate pentru care conducătorul auto nu deținea documentele specifice prevăzute de H.G. nr. 1061 din 2008.
În consecință, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei, ca urmare a nerespectării prevederilor actului normativ menționat anterior, iar ca măsură contravențională complementară s-a dispus confiscarea autovehiculului folosit la transportarea deșeurilor.
Cantitatea de deșeuri, aproximativ 535 de kg., a fost predată unui societăți autorizate din localitatea Coșereni, în vederea continuării cercetărilor.
sursa: IPJ Ialomița