Ștefan Mușoiu a preluat atribuțiile președintelui Consiliului Județean
Consiliul Judeţean Ialomiţa a fost convocat vineri, 6 martie, în şedinţă de îndată, pentru desemnarea vicepreşedintelui ce urmează să exercite temporar atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa al cărui mandat a fost suspendat prin ordin al prefectului.
Decizia prefectului vine în urma arestării preventive a președintelui CJ Silvian Ciupercă și respingerii ca nefondată a contestației formulate de Silvian Ciupercă la măsura arestării preventive.
Așadar, până la încetarea măsurii arestării preventive, mandatul președintelui CJ se suspendă, iar pe perioada suspendării mandatului, atribuțiile președintelui vor fi preluate de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de Consiliul Județean.
Procedura de vot a candidaților, respectiv Ștefan Mușoiu și Ioan Martin, a fost simplă, prin vot secret, desemnarea președintelui care va exercita cu caracter temporar fiind admisă cu votul majorității consilierilor în funcție.
În urma numărării voturilor, comisia de validare a constatat că „a votat un număr de 30 de consilieri județeni, total voturi valabil exprimate – 29 și un vot nul”.
„S-a constatat că două buletine de vot au semne distinctive, însă intenția de vot era clară. Drept pentru care, până la urmă, le-am socotit buletine de vot valabile. (…) S-a constatat că Mușoiu Ștefan a întrunit un număr de 16 voturi, iar domnul Martin Ioan 13 voturi. Fapt pentru care vă propunem desemnarea vicepreședintelui Ștefan Mușoiu pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui C.J. Ialomița”, afirma Doina Dumitru, președintele Comisiei de validare.
Faptul că acele semne distinctive, în fapt niște „x-uri”, au apărut pe acele două buletine de vot în afara căsuțelor cu numele candidaților, dar în dreptul unuia dintre ei, i-a revoltat pe consilierii opoziției.
Mai mulți consilieri au propus repetarea votului pentru a nu exista suspiciuni legate de corectitudinea votului, însă, în urma supunerii la vot a propunerii, nu s-a întrunit numărul de voturi necesar, decizia comisiei de validare rămânând suverană.
„Asta este. Din păcate, se mai practică încă astfel de lucruri, și pe noi ne revoltă, pentru că nu avem puterea și nu avem curajul și demnitatea să ne susținem candidații fără semne și fără… dar asta este, intenția de vot a fost clară”, preciza Doina Dumitru, consilier județean liberal.
În final, proiectul de hotărâre privind desemnarea președintelui a fost supus la vot, și acceptat de consilieri.
La ședință a participat și deputatul Marian Neacșu, care i-a felicitat pe cei doi competitori, susținând totodată că, în condițiile în care „nimeni nu știe cât va dura această stare tranzitorie”, îi invită pe consilieri să fie la fel de combativi și de eficienți în activitatea CJ, și să le dea o mână de ajutor celor doi vicepreședinți, care acum au câte o corvoadă în plus.
„(…) Pentru deblocarea activității CJ s-au făcut niște eforturi cu totul și cu totul deosebite. Nu mi le arog numai eu. Împreună cu secretarul Consiliului Județean, am dat cred că 50 de telefoane pe la instanțele de judecată ca să primim o comunicare oficială pentru a putea convoca acest consiliu, pentru că sunt foarte multe probleme legate de intervenții pe situații de urgență, de iminența unor contracte, de lucru cu trezoreria, lucruri care trebuiau deblocate. Nu aș spune că nu contează, dar contează mai puțin cine este președinte, important este să poată funcționa Consiliul”, a declarat și prefectul județului, Gigi Petre.
În schimb, Ștefan Mușoiu a mulțumit tuturor celor care l-au votat, „cu semne sau nu”, însă a susținut că nu are de ce să fie felicitat în condițiile delicate ale situației.
„Avem, de la cel mai mic funcționar public dintr-o primărie și până la cel dintr-un minister, o reticență în a ne desfășura activitatea și spun cu răspundere aceste lucruri. Aș vrea să nu se mai întâmple de maniera aceasta astfel de lucruri, aș vrea să revenim la normal, pentru că ceea ce se întâmplă în aceste momente nu este o stare de normalitate. (…) De preluarea acestor prerogative depindeau sute de suflete din Ialomița, pentru că nu își pot lua oamenii salariile, iar unul dintre noi trebuie să facă treaba asta. Nu este un câștig extraordinar că am preluat eu aceste prerogative. Și chiar dacă le lua domnul Martin, trebuie să facem în așa fel încât activitatea Consiliului Județean să meargă mai departe, până, sperăm noi, va veni domnul președinte să-și preia atribuțiile”, a conchis Ștefan Mușoiu.