livrari la domiciliu

Sponsorizare cu 5000 litri de hipoclorit de sodiu biocid 1,25%, pentru dezinfecţia unităţilor de învăţământ din Ialomița

Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Ialomița vin în sprijinul unităților de învățământ din județul Ialomița în vederea asigurării condițiilor de igienă și siguranță pentru toți cei implicați în sistemul de educație

În România, cursurile în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal rămân suspendate, dar se va continua învățarea asistată de tehnologie până la data de 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului școlar 2019-2020.

În perioada 2-12 iunie 2020, elevii claselor a VIII-a, a XII-a/XIII-a, cei din anii de final de ciclu profesional și postliceal, vor reveni în unitățile de învățământ pentru activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale, după un orar stabilit de către unitățile școlare.

Revenirea în unitățile de învățământ va fi una prudentă și controlată, cu respectarea tuturor normelor de siguranță pentru elevi, cadre didactice și personalul școlii, pentru a preveni răspândirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

În acest sens, la recomandarea Ministerului Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a obținut, prin Asociația Dreptate și Frăție 6013, o sponsorizare cu cantitatea de 5000 litri de hipoclorit de sodiu biocid 1,25% destinată acțiunilor de dezinfecție a unităților de învățământ din județul Ialomița.

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,

Prof. MITREA STELUȚA IULIANA