Șoselele ialomițene duhnesc a alcool

Mai mulţi conducători auto sunt cercetaţi penal după ce masina politieau fost depistaţi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Rezultatele acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri pentru siguranţa participanţilor la trafic

În acest sfârşit de săptămână, 01 – 03 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile desfăşurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 386 sancţiuni contravenţionale aplicate, 12 certificate de înmatriculare retrase şi 20 permise de conducere reţinute în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 134 conducători auto, 47 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 13 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 84.000 lei.

    • Poliţiştii au depistat vineri, 01 noiembrie a.c., un bărbat de 38 de ani, din localitatea Amara, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, având o concentraţie alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    • În noaptea de 01/02 noiembrie a.c., un alt autoturism condus pe raza localităţii de un bărbat de 26 de ani, din municipiul Slobozia, a fost oprit pentru control. În urma testării alcoolscop a conducătorului auto, rezultatul indicat de aparatul Drager a fost de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    • Sâmbătă, 02 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, în localitatea Gimbăşani, s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Astfel, în timp ce un bărbat de 35 de ani conducea un atelaj hipo, la intersecţia cu Drumul Judeţean 201, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Slobozia şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma testării alcoolscop a bărbatului ce conducea atelajul hipo valoarea indicată de aparatul Drager a fost de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    • După aproximativ o oră, un alt bărbat, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni, având o îmbibaţie alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    • Tot în cursul zilei de sâmbătă, pe Drumul Naţional 2 A, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Bucu. În cazul acestuia, cu ocazia testării alcoolscop, valoarea indicată de aparatul Drager a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    •  Tot pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în noaptea de 04 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.  Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în timp ce un bărbat de 31 de ani conducea un autoturism, între localităţile Căzăneşti şi Cocora, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac.  În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Municipal Slobozia, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.  Totodată, acesta a fost testat alcoolscop, valoarea rezultată fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale urmând a se da soluţie prin unităţile de parchet competente. 

Și mai mulți șoferi alcooliști: