livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Șoferiță depistată cu carte de identitate și permis de conducere false. Șofer fără permis depistat la volanul unui autoturism radiat.

Femeie de 24 de ani, depistată în trafic cu documente contrafăcute

La data de 21 august a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic pe raza municipiului Urziceni, un autoturism ce se deplasa din direcția Urziceni, către Slobozia.

La volanul autovehiculului a fost identificată o persoană de sex feminin, iar cu ocazia solicitării documentelor în vederea stabilirii identității, aceasta a prezentat o carte de identitate și un permis de conducere eliberate de autoritățile italiene.

Atât permisul de conducere, cât și cartea de identitate nu prezentau elemente de siguranță, existând suspiciunea că sunt contrafăcute, astfel că s-a procedat la verificarea în bazele de date rezultând că ambele documente sunt false.

În urma controlului habitaclului autoturismului a fost identificat un act de identitate real al persoanei de la volan, o femeie de 24 de ani din municipiul Slobozia, care nu figurează ca deţinătoare de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Documentele despre care existau suspiciuni că sunt contrafăcute au fost ridicate de polițiști pentru a fi supuse expertizării.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale”, ,,uzul de fals” și ”fals privind identitatea”.

Șofer fără permis depistat în trafic la volanul unui autoturism radiat

La data de 20 august a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe DN1D în localitatea Bărbulești, un autoturism care nu avea aplicate plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din comuna Bărbulești, care a relatat verbal că nu are documentele personale și ale autoturismului asupra sa.

În urma verificărilor efectuate a reieșit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea este radiat din circulație.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Autor de furt reținut de polițiștii din Țăndărei

 La data de 20 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Oraşului Țăndărei au depistat pe raza de competență un tânăr de 18 ani, cercetat în cadrul mai multor dosare penale pentru furturi din locuințe şi de animale.

În urma probatoriului administrat față de persoana bănuită a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore.

Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Ialomița,  şi a fost introdus în C.R.A.P.  Ialomița.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA