Slujbă arhierească la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Slobozia
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 17 – 19 octombrie 2025, la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Slobozia (Șoseaua Nordului, nr. 12), va fi adusă racla cu moaștele Sfinților: Gheorghe, Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat.
Cu acest prilej, slujitorii parohiei vă invită să participați la sfintele slujbe săvârșite, potrivit următorului program:
- Vineri, 17 octombrie 2025, ora 17:00 va fi întâmpinată racla cu Sfintele Moaște și se va oficia Sfânta Taina a Maslului de către un sobor de preoți.
- Sâmbătă, 18 octombrie 2025, ora 7:30 va fi săvârșită slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, precum și slujba Parastasului, iar la ora 17:00 se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia.
- Duminică, 19 octombrie 2025, ora 7:30, va fi săvârșită slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
PROTOPOPIATUL SLOBOZIA