comenzi la domiciliu cliseru.ro

Slobozia: Un pacient s-a aruncat de la etajul trei al Spitalului Județean de Urgență și a decedat

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
08/04/2021 | Locale Ialomita

În cursul zilei de joi, 8 aprilie, în jurul orei 16:45, un pacient, internat în secţia de Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgență Slobozia, s-a aruncat în gol de la etajul 3 al clădirii principale.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, s-a procedat de urgență la acordarea îngrijirilor medicale în UPU, familia fiind anunţată imediat despre evenimentul nefericit. De asemenea, s-a procedat la anunţarea autorităţilor competente, respectiv Inspectoratul Judeţean de Poliție, in vederea demarării cercetărilor la fața locului și a raportării evenimentului advers.

În ciuda efortului susţinut al cadrelor medicale, pacientul nu a supravieţuit căzăturii, decedând în jurul orei 17:50.

„Vom asigura suportul psihologic tuturor persoanelor afectate și rămânem alături de familia greu încercată, de pacienţii și personalul medical, martori ai nefericitului eveniment. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Comitetului Director al SJUS.