Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Slobozia trece la scenariul Roșu. Rata de incidență a cazurilor de COVID-19 a ajuns la 3,12/1000 de locuitori. Hotărârea 91/27.10.2020 a CJSU Ialomița

Publicat de Obiectiv Ialomita
27 octombrie 2020, 9:29 PM

Și municipiul Slobozia trece la scenariul ROȘU, după ce rata incidenței cumulate a cazurilor de COVID 19 a ajuns la 3,12/ 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Potrivit Hotărârii nr. 91/27 octombrie, ora 20.30, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, toate unitățile de învățământ preuniversitare de pe raza municipiului Slobozia trec în scenariul 3 pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 octombrie. Se instituie, de asemenea, obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât masca să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Totodată, desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea la maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitare stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății, ministrului Economiei, Energiei și Mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
Administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise vor afişa la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective;

În scenariul roșu se află de câteva zile și municipiul Urziceni (rata de 3,05) și comuna Bucu (3,24).

Conform datelor centralizate marți, 27 octombrie, de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița, în județul Ialomița, de la începutul pandemiei, au fost confirmate pozitiv 2.109 de persoane, dintre care s-au vindecat 1.152. De asemenea, 138 de persoane au fost sau sunt internate în spitalele din județul Ialomița, 385 în carantină, iar 732 de persoane  izolate la domiciliu. Incidența cumulată a cazurilor la nivel județean în ultimele 14 zile la 1000 de locuitori este de 1,39, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

Hotărârea 91/27.10.2020 a CJSU Ialomița: HCJSU NR 91 DIN 27.10.2020

În funcție de rata de incidență constatată pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte vor fi aplicate, în mod corespunzător, măsurile stabilite prin Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița nr. 78 din 16.10.2020. – Hotararea-CJSU-nr.-78-din-16.10.2020

Coronavirus (COVID-19) hotararea 91 cjsu ialomita ialomita rata de incidenta slobozia

Știri recente:

Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Traficant internațional de droguri de risc, prins de polițiști, în flagrant delict, la Urziceni
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net