Slobozia: Tâlhar arestat după ce a vrut să-și sugrume victima pentru bani
Luni, 14 iulie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Slobozia a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului CURŢI NICOLAE, pe o durată de 30 de zile.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus la data de 14.07.2014 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul CURŢI NICOLAE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 rap. la art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. f din C.P., constând în aceea că în ziua de 13.07.2014, orele 10:00, după ce a pătruns în locuinţa persoanei vătămate C.L., a agresat-o fizic, prin comprimarea căilor respiratorii şi zgârierea la nivelul gâtului, cu intenţia ca persoana vătămată să-i remită o sumă de bani.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrate a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.