Slobozia: Șase ani de închisoare pentru interlopul Toma Frusin

Prin sentinţa penală nr. 1057/01.10.2014, definitivă prin decizia penală nr. 241 din 13.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II a Penală, Judecătoria Slobozia a hotărât următoarele:

Condamnă, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală, pe inculpatul TOMA FRUSIN la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi interzicerea, atât pe durata executării pedepsei, cât şi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de părăsi teritoriul României, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia ori de a se apropia de acestea. Dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

Inculpatul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia la data de 12.09.2013.