Slobozia: Rate lunare pentru branșamentele individuale la rețeaua de apă
În AGA Urban a fost aprobată posibilitatea plății de către cetățeni din Slobozia, în 12 rate lunare, a costurilor lucrărilor efectuate de Urban SA pentru branșamentele individuale la rețeaua de apă
Miercuri, 29 septembrie, a avut loc ședința Adunării Generale a societății Urban SA. Consiliul Județean Ialomița, acționarul majoritar al Urban SA, a solicitat reprezentanților societății întocmirea urgentă a unui Plan de Măsuri care să indice acțiunile și investițiile necesare în vederea atingerii indicatorilor de potabilitate a apei în municipiul Slobozia și în localitățile adiacente.
„Vom urmări atât situația proiectului de la Uzina de tratare a apei, dar și celelalte operațiuni conexe care se pot realiza pentru îmbunătățirea parametrilor apei (ex. curățarea frecventă a rețelei de apă, intervenția rapidă pentru eliminarea avariilor, eliminarea porțiunilor de rețea învechită, care conduc la contaminarea apei în special la consumatorul final, extracția apei cu prioritate din forajele care au calitatea cea mai bună etc.). Obiectivul Consiliului Județean Ialomița este ca într-un termen cât mai scurt să atingem parametri de potabilitate ai apei în municipiul Slobozia. Rezolvăm poluarea olfactivă din zona Stației de Epurare a Urban SA prin realizarea unui sistem de acoperire pentru gurile de vizitare, incinte transportoare, grătare, zona pre-deznisipator și canal Parshal. Costurile totale se ridică la aproximativ 315.000 lei și vor fi suportate integral de Urban SA, urmând să fie deduse treptat din redevența datorată municipalității Slobozia”, a precizat Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița.
Totodată, a fost aprobată posibilitatea plății de către cetățeni, în 12 rate lunare, a costurilor lucrărilor efectuate de Urban SA pentru branșamentele individuale la rețeaua de apă situată pe casa scării blocurilor din Slobozia. Această măsură vine în sprijinul tuturor cetățenilor care se pot adresa societății solicitând această facilitate.
În cadrul ședinței a fost reconfirmată și cota de profit, de maxim 5%, pentru lucrările efectuate către populație de către Urban SA. Această limitare a profitului pe care societatea îl poate avea în relația cu cetățenii va menține costurile lucrărilor la un nivel suportabil pentru toți cei care doresc să contracteze cu Urban SA.
„Costurile cu energia electrică utilizată de Urban SA în activitatea curentă au crescut de la 537,27 lei/ Mega-Watt/h până la 959,80 lei/ Mega-Watt oră la nivelul lunii septembrie 2021. Aceste costuri crescute generează o presiune foarte mare asupra echilibrului financiar al operatorului. Pentru îmbunătățirea situației au fost identificate două soluții: realizarea unui sistem de producție energie electrică în regim regenerabil cu Panouri Fotovoltaice la Stația de Epurare și la Uzina de Apă aflate în proprietatea UAT Slobozia și schimbarea soluției tehnice de aerare în cadrul Stației de Epurare cu eliminarea motoarelor actuale care sunt vechi și consumă cantități mari de energie electrică. Pentru ambele soluții s-a pus problema costurilor. În acest moment există o evaluare pentru schimbarea motoarelor electrice energofage, investiția apropiindu-se de 25 miliarde lei vechi. Panourile fotovoltaice ar putea costa aproximativ 3,6 miliarde lei vechi”, a adăugat Alexandru Potor.
Discuțiile purtate în cadrul Adunării Generale au vizat și sursele de finanțare posibile. Stațiile de pompare și stațiile de epurare se află în proprietatea UAT Slobozia. Toate investițiile în cadrul acestor obiective ar trebui realizate pe cheltuiala proprietarului.
Acționarul majoritar, Consiliul Județean Ialomița, și-a arătat disponibilitatea de a susține UAT Slobozia, Consiliul fiind de acord să studieze posibilitatea ca plata investițiilor pentru panouri fotovoltaice și înlocuirea motoarelor să fie făcută prin reținerea în contul plății a contravalorii economiei de energie care se va realiza. În mod concret, bugetul Sloboziei ar putea face o economie de până la 30 miliarde lei vechi.