Slobozia: Împreună suntem mai buni

Eveniment cultural caritabil, în sprijinul copiilor cu autism.

Asociația „Ajutați-ne să înțelegem lumea” – președinte Eugen Ghiță, și Fundația „Floarea ialomițeană”, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Sf. Andrei” Slobozia, Asociația „Astăzi pentru Viitor” din Mihail Kogălniceanu – președinte Sanda Perrein, Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia, Liceul Pedagogic „Matei Basarab”, Ansamblul „Fuiorul” și Hotel Select au desfășurat miercuri, 17 decembrie, un eveniment caritabil în vederea sprijinirii a opt copii afectați de autism, care vor beneficia de terapie gratuită pentru mai multe luni în cadrul Centrului „Piccolini”, administrat de Asociația „Ajutați-ne să înțelegem lumea”.

Evenimentul a cuprins vernisajul unei expoziții de pictură cu vânzare, mai precis 24 de tablouri realizate de copii din cadrul Școlii Gimnaziale „Sf. Andrei” Slobozia, coordonați de profesor Anita Marin, banii obținuți în urma licitației fiind donați Asociației.

Pe parcursul acțiunii au avut loc și un concert de muzică susținut de grupuri de elevi și profesori ai Liceului de Arte „Ionel Perlea” Slobozia, coordonați de profesor Valentin Vardianu, dansuri populare susținute de ansamblul folcloric „Fuiorul” al Asociației „Astăzi pentru Viitor”, coordonat de instructorul Marian Lalu, dar și dansuri și cântece ale colindătorilor Liceului Pedagogic Matei Basarab, coordonați de doamna Vild Theodora.

Au evoluat pe scenă Cocu Andreea – pian, Toader Daria – pian, Baicu Ilona – vioară, Ilie Larisa – pian, Nicole Dumitrașcu – pian, Toader Daria și Dumitrașcu Nicole – pian, Trio Clarinet (Simion Narcis, Stoian Antonio, Milea Filip) cu colinde de Crăciun, profesor Rodica Butu – canto și profesor Lavinia Bîrsan la pian, Soare Jennifer – flaut, Ilie Larisa – pian, profesor Anca Duca – canto și profesor Lavinia Bîrsan – pian, Călin Andreea, care a interpretat Ave Maria, Moldoveanu Raluca, cu White Christmas și Teens Band (Daniela Bazac, Narcis Simion, Oana Vardianu, Ioannis Dinu și Edy Ciurea).

 

În urma licitației, la care au participat mai mulți oameni de afaceri ialomițeni, în special agricultori, au fost strânși 10.600 lei.