Slobozia: Fostul director al DADP câștigă în instanță reintegrarea în muncă, după ce a fost demis de primar

Tribunalul Ialomița a admis marți, 16 iunie, cererea formulată de fostul director al DADP Slobozia, Roșca Petre Valeriu, în contradictoriu cu primarul municipiului și UAT Slobozia, cerere care se referea la un litigiu de muncă între aceste părți.

Mai precis, fostul director a contestat dispoziția primarului Adrian Mocioniu, emisă în 7 februarie 2020, de încetare a contractului de management, iar instanța a dispus reintegrarea lui Roșca în funcția deținută anterior încetării contractului de management. În plus, Roșca va trebui să primească drepturile salariale de la data încetării contractului și până la data reintegrării efective.

„Constată nulă dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Slobozia privind încetarea contractului de management anexă la dispoziţia de numire nr. 1405/12.10.2017 a reclamantului Roşca Petre Valeriu. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior încetării contractului de management, respectiv funcţia de director al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public Slobozia. Obligă pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data încetării contractului de management şi până la data reintegrării efective, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea depunându-se la Tribunalul Ialomiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 16.06.2020”.

Roșca Petre Valeriu a fost demis în luna februarie de către primar, acesta justificându-și decizia prin faptul că activitatea DADP, de deszăpezire și de înlăturare a efectelor codului roșu și codului portocaliu, ar fi fost mai mult decât nesatisfăcătoare. În schimb, Valeriu Roșca susținea la vremea respectivă că demiterea sa de la conducerea DADP a fost o măsură abuzivă, o bătaie de joc la adresa sa, dar și faptul că a fost „executat public” pe motive politice.

Publicitate
Rosca Valeriu
Rosca Valeriu

„Ieri mi s-a reconfirmat o credință mai veche. Când ți se face o nedreptate, sa nu uiți și sa lupți. Lupta mea contra abuzului săvârșit de primarul Adrian Mocioniu s-a purtat în instanță. După doi ani și jumătate de muncă, muncă ce m-a trimis de două ori în secția UPU, am fost concediat, ca răzbunare pentru că nu am trecut în tabăra Pro România. În cursul zilei de ieri, completul de judecată mi-a dat dreptate, declarând NULE documentele prin care am fost înlăturat de la conducerea DADP Slobozia. Mă voi intoarce cu plăcere la muncă, indiferent de culoarea politică a primarului. Orașul în care m-am născut și trăiesc are nevoie de proiecte sustenabile, care să îmbunătățească calitatea vieții pentru fiecare dintre noi”, a precizat Valeriu Roșca într-o postare pe pagina sa de socializare.

Legat de subiect:

A bătut vântul schimbării: Șeful DADP Slobozia a fost demis. Ce spune primarul, ce spune directorul dat afară… Protest al salariaților.

Radu Paros: „Noi, executivul, și domnul primar, de-abia așteptam o zăpadă la pregătirea pe care ați văzut că o aveam”