comenzi la domiciliu cliseru.ro

Slobozia: Femeie rănită de un motostivuitor

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
27/11/2020 | Infotrafic

În această dimineață, pe raza municipiului Slobozia, s-a produs un accident de circulație,  soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie în vârstă de 31 de ani, manevra un stivuitor pe partea carosabilă,  în zona unui centru comercial, ar fi acroșat un pieton ce se deplasa pe marginea șoselei.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 75 de ani, din municipiul Slobozia, ce a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale.

Atât victima cât și conducătoarea stivuitorului au fost testate cu aparatul Drager,  rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ Ialomița