Slobozia: Contractul pentru reabilitarea Pieței Revoluției a fost în sfârșit semnat
Pe 15 iulie 2014, la sediul Primăriei Slobozia, a fost semnat contractul de executare a lucrărilor pentru Piaţa Revoluţiei. Procedura face parte din proiectul „Reabilitarea funcţională a Pieţei Revoluţiei – Slobozia”.
Valoarea lucrărilor este de 37 de milioane de lei, iar firma câştigătoare a fost desemnată – ACM4 Bucureşti.
Conform contractului, lucrările trebuie terminate la 31 decembrie 2015 şi constau în realizarea unei parcări subterane cu 98 de locuri, cu acces printr-un tunel. De asemenea, se va reabilita zona Pieţei Revoluţiei cuprinsă între bulevadrul Chimiei, bulevardul Matei Basarab, Bank Post, Centrul Cultural „Ionel Perlea” şi clădirea CEC.
Menţionăm că fondurile din care se realizeză investiţia sunt în proporţie de 98 la sută fonduri europene şi 2 la sută contribuţia Consiliului Local Slobozia.