Slobozia: Casă incendiată în urma unui fulger
Acoperișul unei locuințe din municipiul Slobozia a luat foc în seara zilei de vineri, 03 iulie, după ce a fost lovit de un fulger.
Pompierii s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere, iar în momentul sosirii acestora, flăcările se manifestau la cca. 30 mp din suprafața acoperișului. După aproximativ 40 de minute, pompierii au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite.
Un alt incendiu la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produs ieri, în jurul orei 13.30, când o terasă a unei societăți comerciale din localitatea Ghe. Doja, învelită cu stuf, a luat foc.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de scânteile provenite de la un foc de grătar executat în imediata apropiere, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda Slobozia și un echipaj de prim ajutor calificat SMURD.
Aceștia au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, iar în scurt timp flăcările au fost lichidate. În urma evenimentului, au fost distruse terasa pe o suprafață de cca. 150 mp, diverse piese de mobilier, mai multe aparate frigorifice și marfa din interior și a fost afectat și acoperișul unei încăperi din apropiere.
De asemenea, un tânăr de 25 de ani a suferit un atac de panică, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la spital.