Slobozia: Blind Date with a Book

   Interact Slobozia revine după lungi aşteptări cu a doua ediție a evenimentului “Blind Date with a Book”, ce se va desfăşura sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 14:00, găzduită de același loc asemeni primei ediții, Hambar Pub.

       Procedeul de participare este simplu: între 8 şi 10 noiembrie cei doritori să participe trebuie să aleagă o carte pe care sunt dispuşi să o dăruiasca şi să o ducă voluntarilor desemnați pentru fiecare liceu. Mai departe, membrii Interact se vor ocupa de împachetarea cărților.
Participanții sunt sfătuiți să lase câteva date de contact (contul de Facebook sau chiar numărul de telefon) alături de carte sau un mic cadou (un semn de carte, un bilețel) pentru că, astfel, vechiul si noul posesor al cărții să intre in contact, să schimbe pareri și să se împrietenească!
În cadrul evenimentului va fi inclus si un quiz cu întrebări de cultură generală, la finalul căruia cei mai norocoşi vor beneficia şi de premii generoase, demne de un adevărat bibliofil.
Vă aşteptăm să luați parte la acest eveniment în număr cât mai mare şi să vă bucurați de surprizele organizate de noi, împreună cu partenerii noştri. Vă promitem o atmosferă caldă, liniştitoare si prietenoasă, multă distracție şi, bineînteles, foarte multe cărți!
Interact Slobozia