Slobozia: Agresorul fetiței tăiate, reținut 24 de ore

Doi poliţişti aflaţi în timpul liber au prins şi imobilizat ieri, 25 mai, un tânăr de 24 de ani, imediat după ce acesta a agresat o minoră în vârstă de opt ani pe raza municipiului Slobozia.

Poliţiştii au acordat primul ajutor victimei, care a fost transportată de îndată cu un autoturism oprit în trafic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru acordarea de îngrijiri medicale.

agresor

În jurul orei 20:30, minora se deplasa împreună cu mama sa pe raza municipiului Slobozia, moment în care, un tânăr necunoscut a agresat-o, cauzându-i leziuni în zona mâinii drepte.

Doi poliţişti din cadrul I.P.J. Ialomiţa, aflaţi în afara orelor de program au reacţionat de îndată la strigătele de alarmă şi l-au prins şi imobilizat pe agresor, asupra căruia a fost găsit un cuţit.

Tânărul de 24 de ani, din Slobozia a fost încarcerat de poliţişti în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, fiind luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Astăzi, urmează a fi prezentat de anchetatori parchetului, cu propunere de arestare preventivă.

citeste și: Slobozia: “Căutătorul în gunoaie” atacă din nou! O fetiță a fost tăiată cu cuțitul