livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Slobozia: Acțiuni ale poliției în zona piețelor agroalimentare și centrelor comerciale

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat ieri o acțiune de prevenire a răspândirii virusului Covid 19, precum și de protejare a populaţiei de anumite practici comerciale ilicite, în zona piețelor agroalimentare și centrelor comerciale de pe raza municipiului Slobozia.

 La data de 23 aprilie a.c., polițiști de ordine publică și poliție rutieră, cu sprijinul jandarmilor și reprezentanților MAPN au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă.

În zona piețelor agroalimentare, precum și a centrelor comerciale, au fost constituite atât filtre rutiere cât și patrule pedestre pentru verificarea documentelor necesare deplasării, precum și respectarea de către comercianți a prevederilor legale.

Urmare a neregulilor constatate, 14 persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare de 8860 de lei.

Astfel de activităţi sunt desfăşurate în permanenţă de forţele de ordine, scopul principal fiind impunerea respectării prevederilor legale în vigoare în această perioadă, dar şi protejarea populaţiei de anumite practici comerciale ilicite.