Slobozia: A fost deschis centrul pentru persoanele fără adăpost
Slobozia are, începând de vineri, 30 mai, un centru special amenajat pentru persoanele fără adăpost din municipiu.
Clădirea care aparține primăriei se află în cartierul Bora, în apropierea unor centre sociale destinate altor categorii defavorizate.
Reprezentanții primăriei speră ca, odată cu apariția acestui centru, toate persoanele cu probleme, care se adăposteau la fosta „Baie Comunală” să vină în centrul de la Bora, unde sunt 30 de locuri și create toate condițiile. Grupul țintă este reprezentat, așadar, de oamenii străzii, însă la centru pot veni și oameni care au fost evacuați din locuințe sau care, temporar, au o problemă locativă.
Sunt camere dotate cu două, trei și chiar șase paturi, cu șifoniere, măsuțe, au amenajată o bucătărie, baie cu dușuri, camerele fiind mai mult decât potrivite pentru respectiva categorie de persoane.
La inaugurare au participat primarul Sloboziei, Alexandru Stoica, viceprimarul municipiului, Cezar Zamfir, consilieri locali, reprezentați din Bulgaria, însoțiți de președintele Consiliului local din orașul Veles și alții.
Bulgarii spuneau că la ei asistența socială este în grija statului, o mică parte fiind repartizată în plan local. În context, a apreciat administrația publică locală din Slobozia pentru efortul pe care l-a făcut pentru acești oameni, afirmând că centrul este unul foarte bine realizat.
Pentru renovarea și utilarea clădirii s-au cheltuit aproximativ 265.000 lei, iar costurile de întreținere nu vor fi majore. Clădirea va avea un administrator care îi va supraveghea pe cei care vor locui aici pentru a se gospodări cât mai bine.