Slobozean tâlhărit de doi tineri. Unul a fost reținut.

Doi tineri de 14, respectiv 22 de ani, din municipiul Slobozia, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, sunt cercetați de polițiști. Tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru o perioata de 24 de ore.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat doi tineri de 14 și 22 de ani, din municipiul Slobozia, aceștia fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă comisă asupra unui bărbat de 64 de ani, din municipiul Slobozia.

În fapt, la data de 28 iulie a.c., în timp ce se aflau pe raza localității de domiciliu,  cei în cauză i-au sustras bărbatului de 64 de ani portofelul, după care au fugit.

Tânărul de 22 de ani a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în baza probatoriului administrat, Judecătoria Slobozia a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

 Cum pot fi prevenite tâlhăriile?

 – evitaţi să purtaţi bijuterii de valoare, mai ales dacă aveţi mâinile ocupate cu bagaje;

– evitaţi aleile sau locurile mai izolate sau cu vegetaţie abundentă;

– păstraţi telefonul mobil în buzunar sau în poşetă / borsetă şi utilizaţi-l cât mai puţin când sunteţi pe stradă;

– dacă aveţi senzaţia că sunteţi urmărit, grăbiţi pasul şi cereţi ajutorul cuiva;

– ţineţi poşeta (borseta) în faţă, cât mai aproape de corp.

   De reţinut: a preveni înseamnă a interveni înainte ca o situaţie neplăcută să se producă. Asiguraţi-vă că nu invitaţi hoţii să vă transforme în victimă!

Ce facem dacă suntem victima unei tâlhării ?

– sensibilizaţi opinia publică, cerând ajutorul trecătorilor;

– strigaţi cât mai tare după ajutor;

– dacă există riscul să fiţi rănit, renunţaţi la bunurile vizate de hoţi;

– sunaţi imediat la numărul de urgenţă 112 pentru că un echipaj de poliţie va sosi în mai puţin de 10 minute;

– reţineţi cât de bine puteţi semnalmentele agresorului şi daţi poliţiştilor toate detaliile care vi se solicită;

– nu vă faceţi singuri dreptate pentru că riscaţi ca din victimă să deveniţi agresor şi chiar să comiteţi o infracţiune.

   De reţinut: chiar dacă nu aţi fost păgubit, faceţi plângere la poliţie, pentru că hoţul poate acţiona din nou!

 Ce facem dacă asistăm la o tâlhărie ?

– încercaţi să luaţi atitudine verbal;

– ajutaţi victima dacă a suferit vreo suferinţă fizică;

– sunaţi de urgenţă la 112 pentru ca cel mai apropiat echipaj de poliţie să intervină;

– oferiţi datele care vi se solicită pentru a ajuta la prinderea infractorului.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA