Sinucidere la Poliția locală Slobozia – Georgel Turcu s-a împușcat cu arma din dotare

Un agent de ordine publică din cadrul Poliției locale Slobozia, în vârstă de 49 de ani, s-a împușcat, în dimineața zilei de 30 septembrie, cu arma din dotare, chiar în sediul poliției locale.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, fapta a fost sesizată în jurul orei 8.00, la faţa locului deplasându-se o echipă operativă complexă, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, care efectuează cercetări cu privire la situaţia de fapt şi pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment.

Polițistul local Georgel Turcu, care se afla în timpul serviciului, se întorsese la sediu, a intrat în baie și și-a tras un glonț în cap. Nu se cunosc motivele pentru care polițistul a ales să se sinucidă.

Polițistul lucra din anul 2005 la poliția locală (fostă poliția comunitară), ultima testare psihologică fiind făcută în aprilie-mai, rezultatul fiind corespunzător pentru activitatea pe care o desfășura.

„A fost un băiat deosebit, corect, conștiincios, respectuos. M-a surprins prin gestul său. La vârsta lui, de 49 de ani, nu pot să spun că avea o sănătate de fier. Avea niște sensibilități. La trei zile de când a revenit din concediu medical, am purtat o discuție scurtă, dar nu mi-a oferit multe detalii. Mi-a spus doar că medicul i-a constatat niște probleme legate de tensiunea arterială. (…) Problemele lui de familie erau cele firești, cunoscute de ani de zile, pentru că locuia singur. Știu că plătea pensie alimentară. Nu cunosc să fi avut evenimente neplăcute în ultima perioadă care să îl determine să facă acest gest”, a declarat directorul executiv al Poliției locale Slobozia, Laurențiu Abaza.