Silvian Ciupercă: „Politica joacă un rol din ce în ce mai important în viața oamenilor, dar este din ce în ce mai departe de viața lor”

În județul Ialomița este clară victoria social-democraților, alături de partenerii de alianță, la alegerile europarlamentare. Un rezultat oarecum surprinzător și pentru ei, de 47,25%, mai mare decât în 2009, în condițiile în care acum nu a existat vreun candidat local care să atragă electoratul la urne.

Deși a fost un rezultat mai mult decât satisfăcător pentru social-democrați, există totuși temeri că oamenii vor fi din ce în ce mai greu de convins să participe la astfel de scrutinuri, iar asta s-a văzut încă de pe acum din procentul foarte scăzut al prezenței la vot. Pe de altă parte, există posibilitatea ca oamenii să se orienteze către partide sau candidați cu mesaje puternice împotriva sistemului, al statului sau împotriva unui anumit tip de politică.

„Primele analize relevă două lucruri fundamentale: în competiția ialomițeană între forțele politice, PSD a făcut câțiva pași mai sus. Față de ceilalți competitori, PNL, PDL, Partidul Social Democrat depășește aceste forțe politice cu peste 35%. Însă nu acest lucru consider că este foarte preocupant, ci participarea la vot scăzută și numărul mare al voturilor nule. O societate este cu atât mai stabilă, mai democratică și mai predictibilă cu cât regulile jocului sunt cunoscute de jucători și sunt respectate. Faptul că avem o participare de doar 27% este nemulțumitor. Este un semn al faptului că nu ajung mesajele la oameni, nu suntem suficient de credibili, iar reacția anti-sistem, cea pe care a arătat-o candidatul independent Mircea Diaconu, este o altă reacție care are credibilitate. Numărul mare de voturi obținut de acesta la Slobozia (1.357) și, în general, în mediul urban, exprimă această reacție anti-sistem. Vocile politicienilor, a unora dintre ei, sunt mai puțin credibile, mai puțin penetrante, iar vocea unui independent, chiar dacă nu a făcut campanie în Ialomița, s-a dovedit a fi mai interesantă pentru o categorie de electorat care a urmărit campania electorală la nivel național dar și scena politică națională. Un alt lucru relevant este cel legat de ocupațiile oamenilor. Politica joacă un rol din ce în ce mai important în viața oamenilor, dar este din ce în ce mai departe de viața lor. Joacă un rol important pentru că toate deciziile nu se iau decât în organisme stabilite prin rezultate politice, dar este mai departe pentru că la nivelul percepției publice consecințele deciziilor politice sunt mai degrabă nemulțumitoare”, explica președintele PSD, Silvian Ciupercă, la scurt timp după aflarea rezultatelor.

Liberalii, învinși la ei acasă

Dacă social-democrații se pot bucura de rezultat, nu același lucru se întâmplă cu liberalii. Înfrângerea a fost dureroasă peste tot în țară, iar Ialomița nu a făcut notă discordantă. Menținerea USL la nivelul Consiliului Județean a făcut ca mesajele politice să fie neclare, iar în lipsa unei campanii electorale coerente, vizibile, au dus la eliminarea din mentalul colectiv a acestui partid. În plus, declarațiile și acțiunile uneori bulversante ale liderului Crin Antonescu au iritat spiritele până și în rândul electoratului simpatizant. Astfel că, deși a ieșit pe locul 2 în județul Ialomița (13,74%), diferența este colosală între liberali și primii clasați, de peste 35 de procente. Mai mult, liberalii au primit lovituri din partea PSD chiar în zonele „controlate politic” de primari liberali aflați de mulți ani în funcție.

silvian ciuperca„La nivel teritorial am învins PNL. Atât la Fetești (42%) cât și la Urziceni (37%), localități unde am fost noi învinși la alegerile locale din 2012. De asemenea, Slobozia s-a comportat bine, cu 44%, un rezultat foarte bun, iar Țăndărei a avut cel mai bun scor din mediul urban, 53%. Avem, de asemenea, localități în mediul rural cu peste 80%, iar aceste lucruri ne îngemănează două direcții de acțiune. Pe de o parte, mesaje mai adecvate așteptărilor, pe de altă parte atenție la mesajele PMP și ale independenților, mesaje anti-sistem care au arătat că sunt ascultate de o parte a electoratului. (…) Totuși, nu am făcut încă analize amănunțite. Toate acestea sunt date medii. Poate că principala explicație a rezultatului PNL ar putea să rezide în nemulțumirile naționale, în urma plecării din USL a liberalilor. Deci ar putea fi această cauză națională. Dar ar putea fi și cauze locale, pe care le vom stabili. Dacă la Fetești PSD are peste 42% asta spune ceva și despre prețul apei pe care îl practică Raja la Fetești, cu tot volumul mare de investiții pe care îl desfășoară și cu bani europeni și cu împrumuturi. Acest lucru trebuie analizat în detaliu. Cu siguranță sunt și cauze naționale, dar și cauze locale”, a mai spus Silvian Ciupercă.

Să nu uităm, însă, că PSD este de mulți ani lider județean și că niciun partid nu a ajuns să-l înfrângă. Și asta pentru că știe să se organizeze foarte bine când este vorba despre un eveniment major. PSD Ialomița a avut, în ultima săptămână de campanie, acțiuni percutante, vizite cu greutate în județ, începând de la candidați cu notorietate, miniștri, cum ar fi cel al Transporturilor și al Muncii, și până la primul ministru, care a permis cetățenilor să urmărească și alte teme. Toate acestea au cântărit în luarea unei decizii….