Siguranța elevilor și starea unităților școlare, în atenția autorităților județene din Ialomița
În contextul pregătirilor pentru începerea noului an școlar 2025–2026, la sediul Instituției Prefectului Ialomița s-a desfășurat marți, 26 august, ședința Colegiului Prefectural Ialomița. Temele abordate au vizat stadiul pregătirilor unităților de învățământ din județ din punct de vedere al siguranței elevilor și personalului didactic, dar și starea clădirilor școlare în ceea ce privește autorizarea pentru securitate la incendiu.
Prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a transmis un mesaj prin care a solicitat responsabilitate și implicare din partea tuturor actorilor instituționali implicați în procesul educațional, în ciuda situației complexe prin care trece România, a constrângerilor bugetare și instabilității administrative.
„Ne aflăm din nou în procesul pregătirilor pentru deschiderea unui nou an școlar. Ca de fiecare dată, vă sugerez să manifestăm responsabilitate pentru elevi și părinți, dar și pentru cadrele didactice. Consider că este prioritar să ne asigurăm că unitățile de învățământ sunt pregătite pentru primirea elevilor în condiții de siguranță și normalitate. Știu însă că nu traversăm o perioadă ușoară – instabilitatea administrativă, constrângerile bugetare și măsurile de austeritate se resimt la toate nivelurile, inclusiv în domeniul educației. Suntem conștienți de nemulțumirile profesorilor, de discuțiile privind drepturile salariale și de posibilitatea unor forme de protest. Nu uităm însă că educația copiilor noștri este piatra de temelie a unei societăți, motiv pentru care trebuie să depunem constant eforturi pentru susținerea acestui domeniu. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, vă asigur că preocuparea noastră este de a găsi soluții pentru ca procesul de învățământ să nu fie afectat și pentru ca elevii să își poată urma parcursul educațional în cele mai bune condiții posibile”, a declarat prefectul Constantin Marin.
În cadrul ședinței, Savu Daniel-Sebastian, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ialomița, a prezentat o informare privind măsurile de siguranță și prevenirea delicvenței juvenile în unitățile școlare și zonele adiacente.
Conform acestuia, premergător începerii anului școlar, sunt în curs de desfășurare acțiuni ample de verificare a măsurilor de pază la toate unitățile de învățământ din județ, urmând ca acțiunile să fie finalizate până la data de 27 august. De asemenea, se vor intensifica demersurile pentru creșterea numărului de unități dotate cu sisteme de securitate.
Un element important este stabilirea polițiștilor responsabili pentru fiecare unitate școlară, ale căror date de contact vor fi afișate la vedere în școli. Totodată, IPJ Ialomița derulează acțiuni pentru completarea dosarelor fiecărei unități și introducerea acestora în aplicația informatică națională „Siguranță Școlară”, gestionată de Poliția Română. Începând cu acest an, polițiștii vor folosi și o aplicație mobilă pentru actualizarea în timp real a activităților preventive și de combatere desfășurate în școli.
Un alt punct abordat a fost cel referitor la siguranța transportului școlar. Polițiștii rutieri vor desfășura, în perioada următoare, acțiuni de verificare a legalității și siguranței acestui serviciu, în vederea prevenirii oricăror riscuri pentru elevii navetiști.
De asemenea, inspectorul șef al ISU „Barbu Catargiu” Ialomița, Lică Florian, a prezentat o situație detaliată a gradului de conformare a unităților de învățământ privind securitatea la incendiu.
Conform datelor prezentate, din cele 329 de clădiri aferente unităților de învățământ din județ, 68 clădiri dețin autorizație de securitate la incendiu, 28 clădiri funcționează fără autorizație, iar pentru 233 de clădiri nu este necesară obținerea acestei autorizații.
La nivelul celor 93 de unități de învățământ cu personalitate juridică, 30 sunt autorizate, 23 funcționează fără autorizație, iar pentru 40 nu este necesară obținerea autorizației.
Totodată, clădirile sunt parțial echipate cu sisteme specifice de siguranță: 62 clădiri au instalații de hidranți, 65 sunt dotate cu sisteme de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu, iar 268 clădiri sunt echipate cu iluminat de securitate pentru evacuare.
ISU a subliniat că, în conformitate cu planurile de prevenire stabilite la nivel național, au fost demarate activități de asistență tehnică de specialitate pentru obiectivele ce funcționează fără autorizație.

În cadrul ședinței a fost adusă în prim-plan o realitate complexă și uneori dificilă a sistemului de educație, însă autoritățile județene și-au reiterat angajamentul pentru asigurarea unui cadru sigur și funcțional pentru elevi și cadrele didactice.
