“Și ei sunt oameni. Să le dăm o șansă” campanie de ajutorare a unui copil de șase luni din satul Nicolești

campanie jandarmi ialomita - nicolestiLuni 12 martie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, demararea campaniei umanitare ce se va desfășura sub deviza “Și ei sunt oameni. Să le dăm o șansă”. Jandarmii, în parteneriat cu Radio Campus și Antena 1 Slobozia, vor să sprijine o familie din satul Nicolești (comuna Miloșești, Ialomița), în special un copil în vârstă de numai șase luni, căruia părinții nu îi pot oferi un trai cât de cât decent.
Deși ambii părinți sunt tineri, ei nu au niciun fel de sprijin, veniturile financiare ale familiei fiind extrem de mici. Tatăl, în vârstă de 28 de ani, a lucrat până anul trecut în construcții, însă în urma unui accident a rămas cu deficiențe de auz și vedere, fiindu-i extirpat și un rinichi. În prezent, acesta lucrează „cu ziua” la o asociație agricolă, iar mama, în vârstă de 21 ani, a lucrat până la naștere. Venitul este completat de alocația pentru copil, în valoare de 200 lei, însă insuficientă pentru întreținerea familiei și asigurarea celor necesare copilului.


Condițiile în care locuiesc sunt precare – o casă cu trei camere, aflată în stare de degradare avansată, cu pereți umezi, crăpați și scorojiți, stând toți într-o încăpere utilată cu o mică sobă și un pat. În această iarnă au fost nevoiți să taie toți pomii din curte și chiar o parte din gard pentru a se încălzi…Mai mult decât atât, copilul a avut chiar săptămâna trecută probleme medicale, fiind internat patru zile la Spitalul Județean de Urgențe Slobozia, de unde a primit trimitere către un spital din București pentru investigații amănunțite, însă din lipsa banilor nu au putut ajunge acolo. Jandarmii ialomițeni și-au exprimat speranța că în cursul săptămânii viitoare le vor putea asigura transportul.
În cadrul campaniei se dorește, într-o prima etapă, strângerea de ajutoare de orice natură – materiale, alimentare sau financiare, iar ca obiectiv pe termen lung, asigurarea unui viitor bebelușului, prin orice fel de sprijin necesar pentru parcurgerea unor pași firești unei copilării normale, precum grădinița sau școala. Mai spunem că familia a mai pierdut un copil, la numai patru luni de la naștere. Acum, cel de-al doilea, o frumusețe de copil, va fi botezat Andrei chiar de un jandarm.
Marți, jandarmii au făcut o nouă vizită la familia din Nicolești. Tot marți s-au autosesizat și autoritățile locale și cei de la asistență socială. Din păcate, atunci când părinții au solicitat sprijin au fost refuzați. Acum, în apropierea campaniei electorale, de… Dar nu contează, fiecare ajutor este binevenit. Atât din partea oamenilor cu posibilități materiale cât și din partea instituțiilor.