Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, în concurs
Luni, 17.06.2013, începând cu ora 08.00, la Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia, se va desfăşura faza judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
La start se vor alinia servicii din cadrul localităţilor (unităţilor administrativ – teritoriale), operatorilor economici şi instituţiilor din judeţ.
Competiţia, organizată în scopul dezvoltării şi perfecţionării aptitudinilor şi deprinderilor necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, de pregătire a populaţiei şi educaţie preventivă, va cuprinde trei probe practice: „Ştafeta 4 x 100 m”, „Pista de îndemânare şi viteză” şi „Dispozitivul de intervenţie”. Concursul face parte din acţiunile dedicate zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România.