Senatorul Ion Toma: O țară care nu-și respectă bătrânii este o țară fără viitor

[box color = white]Ion Toma - senator USLÎntr-un interviu concentrat, senatorul Ion Toma, candidatul USL în colegiul senatorial nr. 2 Amara – Căzăneşti – Urziceni vorbește despre atenția deosebită pe care USL, atât în Ialomița, cât mai ales la nivel național, trebuie să o acorde persoanelor vârstnice și pensionarilor. Exact cei care au fost poate cei mai loviți de criza ultimilor ani au acum nevoie de sprijin și de îndreptarea nedreptăților. Angajamentul lui Ion Toma pentru următorii patru ani este de a promova și susține în Parlament o legislație mai echitabilă privind pensiile, care să însemne venituri pentru bătrânii din Ialomița, adecvate unui trai decent.[/box]

Domnule senator, cât de importanți sunt pensionarii pentru dumneavoastră și pentru USL?

Eu am spus întotdeauna că o țară care nu-și respectă bătrânii este o țară fără viitor. Ce exemplu pot să aibă tinerii de astăzi când văd cum sunt tratați părinții și bunicii lor? Mulți dintre ei se gândesc că le va veni rândul să aibă parte de același comportament și pleacă din țară. Eu personal cred și lupt pentru o țară în care să ne respectăm bătrânii și care să ofere un viitor aici, acasă, tinerilor.
De asemenea, USL a arătat, atât prin ce s-a făcut în 2007-2008, cât și acum, că îi respectă pe pensionari. Printre primele măsuri ale Guvernului USL a fost cea privind restituirea către pensionari a unor sume reținute abuziv de vechea guvernare.

Ce ați făcut dumneavoastră exact ca parlamentar pentru pensionarii și bătrânii României?

Eu mă mândresc că, de opt ani de când sunt membru al Parlamentului României, am fost de fiecare dată de partea pensionarilor.
În 2007 și în 2008, când economia încă funcționa, am considerat că trebuie cu toții să ne respectăm datoria față de pensionari. Am votat atunci să mărim pensiile, pentru că era atât o măsură bună economică, cât și o măsură dreaptă.
În 2009, am susținut introducerea pensiei minime de 300 lei și apoi majorarea ei la 350 lei. Știu ce a însemnat să muncești la CAP și să ai o pensie de câțiva lei. Sau să stai acasă, să ai grijă de copii și să n-ai un sprijin la bătrânețe.
În 2010, m-am luptat ca pensia minimă să fie păstrată și, după multe bătălii în Parlament, pensia minimă există și astăzi. Este un succes al respectului pentru bătrânii noștri.
În 2010, nu am putut accepta tăierea pensiilor și am votat împotriva Guvernului care a propus o asemenea nedreptate.
În 2012, am susținut ca pensionarilor cărora li se luase nedrept din pensie să-și primească banii înapoi.
Așa cum se vede, eu nu vorbesc despre pensionari doar pentru că e bine. Eu am și cu ce să merg în fața oamenilor și să dau seamă.

Unii spun că se cheltuie prea mulți bani cu pensiile…

Sunt multe de făcut în această țară, sunt multe economii care se pot face. Dar aceste economii nu se pot face niciodată pe seama pensionarilor. Acesta a fost crezul meu timp de opt ani în Parlament și va continua să fie dacă voi fi ales.
Mai mult, ca om de stânga, eu am crezut și cred că acestei țări îi este mai bine când și celor mai necăjiți le este un pic mai bine, când pensionarii sunt respectați, când tinerii au un viitor, când să-ți găsești un loc de muncă nu e imposibil! Cei care se plâng de banii dați pensionarilor ar trebui să mai meargă să vorbească cu oamenii, cu bătrânii, să vadă cum este traiul în această țară.

Ce vă propuneți să faceți pentru pensionari dacă veți fi ales?

Vreau să merg în continuare în Parlamentul României, în Senatul României, și arăt aceeași consecvență și omenie atunci când e vorba de apărarea drepturilor pensionarilor și a persoanelor vârstnice! Vremurile nu sunt ușoare, economia nu și-a revenit încă, dar sacrificiile nu trebuie să le facă niciodată în această țară pensionarii și tinerii.
Vreau în viitorul Parlament să menținem pensia minimă și s-o mărim, pentru că prețurile tot cresc.
Vreau în viitorul Parlament să găsim o formulă pentru a mări anual pensiile, ca să vă protejăm de scumpirile care parcă nu se mai opresc.
Vreau în viitorul Parlament să lupt în continuare pentru respect și pentru decență față de persoanele vârstnice, pentru servicii medicale gratuite și pentru mai multe medicamente compensate!
Un ultim lucru – echipa USL Ialomița este o echipă în slujba pensionarilor acestui județ, o echipă de oameni serioși, care fac ceea ce spun.