Senatorul de Ialomița, Ion Toma, se întoarce acasă… în județul Olt. Dar unde a fost plecat?

Zilele trecute, senatorul UNPR de Ialomița, Ion Toma, posta pe Facebook un articol „interesant”, publicat în Ziarul de Olt, cu titlul „Toma vine acasă! Cine merge în Ialomița în 2016?” Dar unde a fost plecat, oare?

ion tomaPentru că, practic, senatorul nu a părăsit de multe ori județul de suflet, Olt, pentru a fi, tot practic, parlamentar de Ialomița.

Teoretic, din 2012, dumnealui este unul dintre parlamentarii de Ialomița, chiar dacă era străin de acest județ.

Nu era bai, pentru că întotdeauna județul Ialomița a avut câte un „stranger” care aparținea, doar cu domiciliul în acte, de acest județ.

Însă, să ajungi să te catalogheze presa ca „refugiat în propria-i țară”, doar pentru că ești parlamentar în alt județ, parcă e prea mult. Sau prea puțin? Ar fi trebuit, oare, să primească și o pensie suplimentară de „exilat”? Cine v-a obligat, oare, să acceptați?

Mandatul acesta de senator de Ialomița a fost, potrivit autorului articolului, o „încercare”. Grea încercare, nu? Când mă gândesc cât de greu i-a fost domnului să se ducă până la Parlament și, din când în când, să mai vină la vreo discuție privată prin Ialomița, mă apucă plânsul și râsul în același timp.
Să consideri județul Ialomița ca un fel de închisoare, unde ai fost nevoit să stai…

Dar cei care trăiesc aici – în Ialomița, zi de zi, care muncesc aici, pe salarii mai mult sau mai puțin modeste, care încearcă să-și rezolve problemele tot aici, care nu se plâng ca niște fetițe, ce sunt?

Ce știu, oare, acești oameni despre problemele ialomițenilor, despre încercările lor, despre ce fel de oameni sunt?

Câte întâlniri cu cetățenii au avut la cabinetele lor plătite bine din banii noștri?

Cât de utili au fost în aceste funcții, ce au făcut pentru noi?

Se pare, însă, că nemulțumiții și pedepsiții sunt tot ei. Săracii…

Revenind la articolul cu pricina, mai spunem doar că de mult nu am mai citit ceva atât de „interesant”. Redăm câteva pasaje elocvente:

„În 2012, Ion Toma a plătit scump, cu dobândă, cu penalităţi, cu majorări de întârziere, încrederea pe care a avut-o în oameni. A fost nevoit să accepte o soluţie de conjunctură şi să meargă să candideze la Ialomiţa. Sunt şi în viaţa noastră de zi cu zi întâmplări asemănătoare, când, descuind uşa de la propria casă, şi vrând a face un pas, păşim în exterior. (…) Chiar şi aşa, din postura de… refugiat în propria-i ţară, Toma nu i-a pedepsit pe olteni. O mare slăbiciune a sa, devoalată acum: nu poate! E structura umană care-l aşează puţin în afara faunei politice, dominată de animale de pradă. Iar, aşa cum ştiţi, prădătorul vânează şi atunci când nu-i e foame. Doar de dragul exerciţiului. (…) La capăt, ca o uşurare, e finalul mandatului ialomiţean. Poate a fost nevoie şi de o asemenea încercare, dar important e faptul că Ion Toma vine acasă! La Slatina, la Olt şi chiar prin comunele unde astăzi îl recunosc oameni mult mai uşor decât pe cei ce, prin puterea avută, nu au înţeles că destinul public e dat de legăturile interumane, consolidate în timp. Şi, ca o maliţiozitate, poate nici nu se putea altfel, îţi vine doar să te întrebi, aşa, într-o cunoştinţă subiectivă de cauză, cine va fi, din greii Oltului de astăzi, viitorul parlamentar de… Ialomiţa sau de oriunde? Căci, pe pământ, ca într-o altă lege a firii, niciodată, o faptă, fie rea, fie bună, nu rămâne nepedepsită. Important e un lucru: Toma vine acasă, pentru că aici e mult. E foarte mult de lucru! Ca un gospodar plecat o vreme cu treburi prin oraş, întors să aşeze într-o rânduială corectă toate cele din jurul casei…”.