Senatorul AUR, Rodica Boancă: Acest spectacol deșănțat pe legile Educației se joacă pe fundalul unor fenomene extrem de grave din învățământ
Senatorul AUR, Rodica Boancă, a criticat recent, în cadrul unei conferințe de presă, mai multe legi sau proiecte de legi, în opinia sa aberante, dar și multe situații considerate absurde, atât la nivel central, cât și local.
Pornind de la un proiect de lege care vizează, printre altele, „luarea copiilor din cadrul familiilor care se află în risc de sărăcie”, continuând cu ANRE și piața energiei, legile Educației, situația din agricultura românească, dar și multe altele, senatorul a încercat să puncteze fiecare situație pe care a considerat-o revoltătoare.
„Este absolut aberantă această propunere legislativă, de o perversitate de neimaginat, pornind din titlu, care face referire la organizarea de activități de prevenire a separării copilului de familie. În schimb, proiectul vine și ne spune în ce condiții poate fi copilul separat de familie și nu care sunt de altfel măsurile pentru prevenirea separării. Ca să vedeți până unde merg oamenii aceștia cu felul lor de a pune problema. Întrebarea mea este ce a făcut statul român până acum pentru familiile care au plecat la muncă în străinătate, care și-au lăsat copiii în țară? Nu i-au abandonat, ci i-au lăsat în grija bunicilor, fraților, surorilor, a prietenilor și au plecat la muncă. INS-ul a stabilit că o familie cu doi copii, pentru a avea un trai civilizat, trebuie să aibă un venit de circa 7.200 de lei. Pe considerentul ăsta, orice familie cu doi copii, cu un venit sub 7.200 de lei, înseamnă că se află în risc de sărăcie practic. Înseamnă că nu-și permit un trai decent, civilizat. Sunt pasibili acești oameni să li se ia copiii? Mi se pare o umilință fără seamăn, după ce timp de 33 de ani distrugi tot ce înseamnă economie (…)”, afirma senatorul Rodica Boancă.
Despre Legile Educației, „pritocite de aproape un an”, care „transformă învățămânul într-o armă politică”, Rodica Boancă susține că a cerut în mod expres și de foarte multe ori depolitizarea sistemului, organizarea de concursuri pentru șefia inspectoratelor școlare, fiind depuse foarte multe amendamente, inclusiv vreo 200 de către AUR.
Potrivit acesteia, AUR a depus recent în Parlament și două proiecte de lege referitoare la stoparea violenței în școli. Primul vizează protejarea elevilor și a cadrelor didactice prin intermediul Biroului de Siguranță Școlară din cadrul IPJ, colaborarea cu Poliția Locală pentru prevenție și protecție în perimetrul școlilor, iar cel de-al doilea proiect se referă la obligativitatea unor terapii pentru copiii care manifestă comportamente deviante în cadrul școlilor, terapii care pot fi extinse și cu privire la victimă, nu numai la agresor. Însă sunt slabe șanse ca ele să fie votate, pentru că, după cum spunea Rodica Boancă, „dacă s-ar vota, oamenii ar prinde mai multă încredere în AUR”. Tocmai de aceea, „există un boicot în Parlament cu privire la AUR, care chiar și așa crește în sondaje”.
„Acest spectacol deșănțat pe legile Educației se joacă pe fundalul unor fenomene extrem de grave din învățământ, fenomene care nu sunt stopate sub nicio formă, nu există niciun fel de element coerent pentru a stopa violența în școli. Fundalul pe care se desfășoară dezbaterile pe legile Educației este dat de olimpiade școlare care se desfășoară, precum cele din Ialomița, în bătaie de joc, pe violențe în școli în care copiii scot cuțitul la profesori, îi amenință în timpul orelor sau chiar ajung să-i atace în mod direct și să-i rănească, nu mai spun de alte scene obscene, în care elevi mimează acte sexuale și multe altele. Nu mai vorbesc despre ce se întâmplă între elevi și elevi. (…) Lucrurile acestea se întâmplă în România în momentul de față, iar doamna ministru vorbește despre… ceva, despre niște legi care punctează strategii de educare a părinților, despre rețele școlare verzi și europene (…) Pe fundalul acesta se desfășoară dezbaterile pe legile Educației, care lasă loc liber dinastiilor din sistemul universitar, rectori aleși pe viață, directori care probabil vor fi la cheremul politicului, dialog inexistent între școală și părinte. Nu se vorbește despre statutul profesorului, despre protejarea cadrelor didactice, a copiilor, despre următorii pași pe care îi vom face în învățământ etc. (…) Legile Educației vor trece, evident, ca toate legile, probabil se vor da pe toate amendamentele avize favorabile în comisie, urmând să fie respinse punct cu punct în plenul Camerei Deputaților. (…) Să fim înțeleși, este nevoie de o Lege a Educației, foarte mare nevoie și de corelarea programei cu ceea ce se întâmplă pe piața muncii… (…) Dar cu cine să stăm de vorbă?”, a mai declarat Rodica Boancă.
Parlamentarul a mai vorbit și despre situația politică, despre alegerile de anul viitor, dar și despre proiectul privind Caravana Medicală AUR.
„2024 este un an decisiv. Este un an care din punct de vedere electoral poate produce în România adevărata revoluție și poate dovedi că este cu adevărat democrație. Adică oamenii să aleagă, să iasă masiv la vot și să aleagă așa cum simt ei. Eu nu spun să aleagă AUR, să aleagă orice partid cred ei că îi reprezintă. Cu cât mai multe, cu atât mai bine pe plaja politică, dar să aleagă în cunoștință de cauză. (…) Noi le-am spus oamenilor adevărul de fiecare dată, le-am arătat cum se fac jocurile de culise, cum își trag unii altora sforile, cum își pun covorul sau și-l trag de sub picioare, depinde de situație. (…) Noi venim cu soluții, cu soluții foarte clare. Prin acest proiect, legat de Caravana Medicală, încercăm să le oferim românilor un pic de asistență medicală, să le dăm posibilitatea să-și facă anumite analize, să-și verifice starea de sănătate, să fie văzuți de un medic. Este un lucru care nu a mai fost făcut în această țară. Pe această cale aș vrea să transmit un mesaj tuturor medicilor și asistenților medicali din Ialomița și o rugăminte: cei care doresc să ne ajute, să ne sprijine, pentru că vom avea nevoie de voluntari în acest proiect, îi rugăm să ne anunțe. Caravana Medicală va fi prezentă în trei localități din Ialomița, dar este nevoie de foarte multă implicare”, a conchis parlamentarul.
În context, senatorul Rodica Boancă a anunțat faptul că „este interesată de o candidatură pentru Primăria Slobozia”, însă deocamdată AUR nu a stabilit listele de candidați.