Se vor înfiinţa şcoli postliceale şi pentru cei care nu au promovat examenul de Bacalaureat
Atât prima cât și cea de-a doua sesiune a bacalaureatului ne-au dezvăluit, dacă mai era cazul, atât problemele din sistemul educativ românesc dar și nivelul la care se situează dezinteresul elevilor față de viitorul lor. Este cunoscut faptul că în prima sesiune doar puțin peste 40% dintre liceeni au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat, iar de la cea de-a doua nu există așteptări prea mari.
Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Otilia Dumitru, susține că deși își dorește rezultate bune la examenul de bacalaureat, asta nu înseamnă că se și așteaptă, având în vedere semnalul dat de elevi pe perioada verii când toate liceele, grupurile școlare din județ au oferit meditații gratuite elevilor, însă foarte puțini au venit.
„Toate școlile generale din județ au fost deschise, pentru ca toți cei care nu au putut face naveta, să aibă acces la aceste meditații. Dar foarte puțini au venit. Este trist și pentru că profesorii și-au rupt din timpul lor, din concediul lor, ca să fie prezenți, inclusiv profesori de biologie. Din păcate, nu a trezit interesul elevilor. Va trebui să discutăm, să vedem ce se întâmplă, poate facem noi vreo greșeală. Noi ne dorim ca acești copii să fi învățat acasă, să fi înțeles că este foarte bine să aibă și acest examen luat”, a declarat Otilia Dumitru.
La ora actuală, ISJ Ialomița lucrează la raportul privind starea învățământului ialomițean. Raportul se vrea unul realist, oricât de crudă va fi această realitate.
„Trebuie să se știe de unde plecăm și ce trebuie să facem. Măcar să vedem după această radiografie, să cădem de acord asupra celor mai grave probleme, pe care să le putem rezolva anul acesta. Nu trebuie să ne propunem să rezolvăm foarte multe, ci doar ce este absolut obligatoriu pentru a depăși situația, iar de la anul să avem un nou început. Sunt necesare întâlniri cu cadrele didactice, ceea ce vom face. Trebuie să discutăm. Dacă anul trecut toată lumea era șocată de rezultatul de la bacalaureat și au început să dea vina ba pe elevi, ba pe profesori, anul acesta rezultatele au fost asemănătoare, doar cu un procent mai mult. Dacă anul viitor rezultatele nu se vor schimba în bine, înseamnă că avem o problemă noi. Și atunci trebuie să ne gândim care este partea noastră de vină, să ne-o asumăm, dar și elevii trebuie să conștientizeze”, este de părere Otilia Dumitru.
Și totuși, se mai dă o șansă elevilor care nu vor putea obține diploma de Bacalaureat. Inspectoratul vine cu altă ofertă și anume școlile postliceale, unde elevii se vor putea prezenta doar cu certificatul de absolvire.
„Avem cinci clase de școală postliceală, în Slobozia, Urziceni, Fierbinți, Fetești, la care se pot înscrie elevii fără examenul de bacalaureat, ci doar cu certificatul de absolvire. Am căutat să fie niște specializări atractive pentru ei. Ne-am gândit, de exemplu, la Slobozia, unde avem o școală postliceală unde se duc în special fete, mă refer la școala postliceală sanitară, și am venit cu o alternativă pentru băieți, care după trei ani pot avea o calificare pe informatică. Ca specializare, aceștia vor fi tehnicieni”, a adăugat inspectorul școlar general.
Studiile vor fi nebugetate, astfel că doritorii vor plăti o taxă. Încă nu s-a făcut un calcul privind cuantumul acesteia, însă se va putea plăti în mai multe tranșe, așa cum se face și la școala postliceală sanitară, unde suma se ridică la 1.500 de lei pe an.
Însă, de anul acesta, după mulți, mulți ani, s-au obținut fonduri la școala postliceală sanitară, pentru o clasă bugetată de la stat, acolo organizându-se examen de admitere pentru că sunt foarte mulți candidați.