Scurgerile de combustibil, cauza incendiului de pe A2, la un autoturism
Un autoturism Volvo S40, în care se aflau cinci persoane, a luat foc, luni, 6 mai, pe Autostrada Soarelui A2, în dreptul km 144, foarte aproape de stația de taxare de la Fetești.
Din cauza incendiului, traficul pe A2 spre București a fost oprit, formându-se cozi kilometrice. La faţa locului s-au deplasat pompierii de la Garda Feteşti, însă în momentul sosirii acestora incendiul se manifesta cu violenţă la întregul autoturism. După câteva minute, flăcările au fost lichidate, însă autoturismul a fost distrus aproape în totalitate. În urma evenimentului nu au existat victime.
Deși au existat multe voci potrivit cărora incendiul ar fi fost provocat de un scurt-circuit, pompierii ialomițeni susțin că acesta s-ar fi produs ca urmare a unor scurgeri de combustibil în zona compartimentului motor.