Școala altfel – Ziua porților deschise la IPJ Ialomița

Peste 200 de elevi au vizitat astăzi, 11 aprilie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, care şi-a deschis „porţile” în cadrul activităţilor programului naţional„Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun” .

Elevilor le-au fost prezentate dotările Poliţiei, de la arme şi tehnică de intervenţie, până la autospeciale. Astfel, în parcarea inspectoratului s-au aflat poliţişti, care au prezentat invitaţilor laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetărilor la faţa locului.

Serviciului Rutier a „înregistrat” cu aparatul radar din dotare viteza curioşilor care s-au arătat interesaţi de activităţile pe care le desfăşoară în misiuni.

Serviciul pentru Operaţiuni Speciale a prezentat armamentul şi autospeciala din dotare.

La Centrul Operaţional de primire a apelurilor de urgenţă 112, poliţiştii le-au explicat copiilor cum să utilizeze apelurile telefonice către poliţie şi că trebuie să conştientizeze faptul că apelul 112 se foloseşte doar în cazuri de urgenţă.

Laboratoarele criminalistice au prezentat un real interes pentru elevi, fiindu-le prezentate modul de formare a urmelor digitale şi modalitatea de amprentare, precum şi modalităţile de realizare a unui portret robot.