Şase autospeciale noi au intrat în dotarea IPJ Ialomiţa

Şase autoturisme Volkswagen Polo au fost repartizate poliţiştilor ialomiţeni,  pentru a fi folosite în misiunile rutiere, desfăşurate pentru siguranţa participanţilor la trafic.

La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, şase autospeciale Volkswagen Polo, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, au intrat în dotarea poliţiei rutiere.

Autospecialele nou intrate în dotarea I.P.J. Ialomiţa sunt prevăzute cu sisteme optico – acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier.

De asemenea, au fost prevăzute sumele de bani necesare pentru montarea sistemelor optico-acustice pe autospecialele intrate în dotarea I.P.J. Ialomiţa în cursul anului 2015 și distribuite structurilor de ordine publică.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu polițienesc de calitate.

 

Info: Programul de înnoire a parcului auto, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne şi aprobat de viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport destinate muncii operative, dintre care 15 motociclete, iar de la începutul anului 2015, i-au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, destinate structurilor operative și celor de ordine publică.
IPJ Ialomița

Autospecialele nou intrate în dotarea Poliţiei Române sunt echipate cu motor pe benzină, având capacitatea de 1200 cmc şi 90 de cai putere, fiind prevăzute cu sisteme optico-acustice, destinate activităţilor de poliţie rutieră.

Preţul unei astfel de autospeciale a ajuns la 11.496 de euro cu TVA, incluzând aici şi dotările suplimentare, respectiv rampă de avertizare acustică şi optică, acumulator suplimentar, inscripţionare şi elemente speciale pentru instalarea echipamentelor de comunicaţii.